„Viitorul preşedinte al României nu va fi Simion” / Opinia unui politolog
Politologul Valentin Naumescu vede o finală prezidenţială în luna mai între candidatul coaliţiei de guvernare PSD-PNL-UDMR, Crin Antonescu, şi candidatul independent Nicuşor Dan.
„În opinia mea, repet, este opinia mea şi mi-o susţin, viitorul preşedinte al României nu va fi George Simion. El se va alege între Crin Antonescu şi Nicuşor Dan şi, mai exact, viitorul preşedinte al României va fi cel care, dintre aceştia doi, va ajunge în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Iar cei doi candidaţi de care vorbim nu sunt chiar la fel. Sunt diferenţe importante de nuanţă între semnificaţiile acestor candidaturi. Domnul Crin Antonescu este reprezentantul coaliţiei de guvernare şi, prin tot ceea ce reprezintă şi prin protocolul acestei coaliţii, cum a fost desemnat prin partidele pe care le are în spate, este reprezentantul vechii politici româneşti din anii ’90, 2000, 2010″, a declarat Valentin Naumescu la Digi24.
În opinia analistului politic, dacă Antonescu va ajunge preşedinte, este garanţia că nu se va schimba nimic politic în România şi că, în continuare, guvernarea va fi aceeaşi, „va rămâne puterea în mâinile premierului Ciolacu Nordis şi nu vor fi niciun fel de reforme”.
„Sigur că nu e doar direcţia pro-europeană în discuţie aici. Aceasta poate fi comună. Deci, dacă ne aşteptăm şi dorim într-adevăr reforme, trebuie să ne uităm şi la semnalul pe care l-au dat alegătorii în noiembrie anul trecut. Ei au spus, respingând, practic, candidaţii celor două mari partide, PSD şi PNL, că doresc o schimbare a atitudinii guvernanţilor. Şi am văzut prin protocolul coaliţiei că nu s-a schimbat nimic. Este acelaşi premier, primul preşedinte din istoria PSD care a ratat intrarea în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale şi el continuă să conducă executivul României şi, evident, îl va conduce în continuare conform protocolului coaliţiei şi dacă va câştiga Crin Antonescu, în timp ce domnul Nicuşor Dan a propus, sigur, aşa cum ştim, un nou guvern şi negocierea unei noi coaliţii cu domnul Ilie Bolojan, premier”, a adăugat Valentin Naumescu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.