Via Transilvanica începe și din Piața Sfatului. A fost montată borna în centrul Braşovului

Brasov24ȘtiriYesterday10 Views


Publicitate

De astăzi Via Transilvanica, celebra „potecă“ de drumeție care străbate România, are o a treia poartă de intrare, la Brașov, astăzi fiind amplasată, în Piața Sfatului, ultima borna din traseul care leagă orașul nostru de traseul inițial. Odată cu deschiderea acestei extensii, care unește Brașovul cu Viscri, și are o lungime de 175 de kilometri, drumeții vor avea la dispoziție trei intrări pe acest adevărat  ,,El Camino del Santiago” al României: Putna, la nord, Brașovul, în centru, și Drobeta-Turnu Severin, în sud, iar lungimea totală va fi de 1.575 de km.

„În mod simbolic, în Piața Sfatului punem un soclu special. În general, bornele sunt într-o fundație de beton. Aici punem un soclu special din andezit, la fel și în Piața Unirii. Pentru ca bornele să fie scoase în evidență, sunt un pic mai sus. Ele sunt un punct de reper nu numai pentru drumeți, dar și pentru brașoveni. Eu consider că amplasarea acestei borne este un moment special, pentru că am reușit să conectăm Via Transilvanica și Brașovul, astfel cele mai căutate și recomandate destinații turistice din România, inclusiv în cele mai importante publicații din lume, sunt parte a aceleiași povești. Domnule primar, permiteți-mi să vă mulțumesc în numele organizației pe care o reprezint și în numele tuturor drumeților de pe Via Transilvanica, pentru sprijinul dumneavoastră și pentru ajutorul pe care ni l-ați dat ca cei 175 de km, la care lucrăm de două luni și jumătate, să poată să se încheie astăzi”, a declarat Damaschin Berende, Trail manager pe Via Transilvanica.

Intrarea pe Via Transilvanica se va face prin Piața Sfatului, la intrarea dinspre Apollonia Hirscher, va continua cu Piața Unirii, str. Podul Crețului,  Pietrele lui Solomon, Poiana Brașov, după care va continua până la Viscri, unde se intersectează cu traseul existent, deschis în urmă cu câțiva ani.

,,Via Transilvanica a fixat punctul de început aici, în Piața Sfatului din Brașov. Este foarte important pentru brașoveni și pentru cei care ne vizitează orașul să știe că de aici începe traseul Via Transilvanica. Următoarea bornă este un pic mai sus, în Piața Unirii, la Prima Școală Românească, cealaltă în zona Podul Crețului, la Troițe, și, de asemenea, sus înspre Poiană, pe la Pietrele lui Solomon. Mă bucur foarte mult că am ajuns să facem acest lucru aici. Pentru Brașov înseamnă foarte mult, ca și pentru cei care ne vizitează orașul. Avem aici muntele Tâmpa, în imediata vecinătate, Casa Sfatului, în centrul pieței, iar cu această bornă inima orașului este completă. Astăzi adăugăm un lucru care are o importanță majoră. Le mulțumesc întregii echipe de la Tășuleasa Social și le urez mult succes drumeților”, a spus primarul George Scripcaru.

Pe lângă cea amplasată astăzi în Piața Sfatului, pe teritoriul administrativ al Brașovului sunt deja amplasate alte 9 borne kilometrice. Întreg traseul al Via Transilvanica este semnalizat și marcat cu stâlpi indicatori, marcaje cu vopsea și borne kilometrice din andezit, fiecare reprezentând o operă de artă unică. Bornele din andezit sunt opere de artă sculptate individual în cadrul taberelor de sculptură din campusul Tășuleasa Social de către artiști sculptori români sau străini. Bornele sunt elementul identitar care fac din Via Transilvanica una dintre cele mai mare expoziții de sculptură în aer liber din lume.

Via Transilvanica este un drum de lungă distanță, un concept cunoscut și întâlnit în întreaga lume, fie că e vorba de drumuri de pelerinaj, cum ar fi El Camino, calea Sfântului Iacob sau traseele de lung parcurs sălbatice, din America de Nord, precum Appalachian Trail. Viziunea inițiatorilor a fost ca România să aibă un traseu de lungă distanță de clasă mondială, care leagă regiuni și comunități diverse, care să permită descoperirea Transilvaniei, a României, și care să le ofere drumeților care aleg să străbată acest traseu trăiri și experiențe unice într-un cadru natural și cultural autentic, variat și cu care să ne mândrim pentru totdeauna atât local cât și internațional.

Proiectul Via Transilvanica a fost inițiat în anul 2018, anul sărbătoririi a 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, și a venit ca răspuns al asociației Tășuleasa Social la nevoia de a avea un proiect național care să fie cu adevărat despre unire. Așa s-a născut conceptul “drumul care unește”. Via Transilvanica unește nu doar județele prin care trece, dar și întreaga diversitate etnică, culturală, istorică sau geografică a Transilvaniei și a întregii țări și nu în ultimul rând, pe toți cei care parcurg acest traseu care străbate România de la Putna la Drobeta Turnu Severin. Amenajarea și întreținerea  traseului și realizarea bornelor se bazează pe voluntariat și donații.

Recent, National Geographic a situat Brașovul în topul „Cele mai bune 25 de destinații din lume în 2025“ din ghidul său de călătorie, recomandând orașul nu numai pentru că este poarta de intrare în Transilvania, „un tărâm al pădurilor străvechi, satelor rustice și vârfurilor Carpaților“, ci și pentru apropierea de Via Transilvanica.





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...