Accident mortal pe Drumul Poienii!
„La acest moment traficul rutier este îngreunat pe DN1E, către stațiunea Poiana Brașov, ca urmare a producerii unui accident de circulație în zona Turnul Alb.
În accident a fost implicată o motocicletă al cărei conducător a pierdut controlul direcției de deplasare, în împrejurări ce urmează a fi stabilite, a ieșit în afara părții carosabile și s-a accidentat.
Din nefericire, personalul specializat sosit la fața locului, în pofida manevrelor medicale întreprinse, a declarat decesul conducătorului motocicletei, un bărbat de 41 de ani, din localitatea Cristian, posesor de permis corespunzător vehiculului din anul 2024.
La locul incidentului sunt direcționate echipaje de poliție, urmând a se efectua cercetări pentru stabilirea cauzelor care au determinat producerea accidentului, activităti ce se efectuează în cadrul dosarului penal întocmit și aflat sub coordonarea unui procuror din cadrul unitătii de parchet competente”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.
Poliția Brașov recomandă conducătorilor de motociclete, în circulația pe drumurile publice, să adapteze viteza la configurația drumului, să anticipeze reacțiile celorlalți participanți la trafic, astfel încât să nu întreprindă manevre bruște de evitare a coliziunilor, să evite depășirile riscante sau în zone lipsite de vizibilitate și să respecte regimul legal de viteză stabilit pe sectorul de drum pe care se deplasează.
„În această seară, în jurul orei 19.20, am fost solicitați să intervenim la un accident rutier în care a fost implicată o motocicletă, produs pe Drumul Poienii, în zona Turnului Alb. La fața locului au fost direcționate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean.
Din accident a rezultat o singură victimă, conducătorul motocicletei, găsit în stare de inconștiență de către echipajele sosite la fața locului, acesta aflându-se în stop cardio-respirator. Din păcate, în pofida manevrelor de resuscitare efectuate de către personalul medical, victima nu a răspuns acestora și a fost declarat decesul”, a informat și Kinga Bordea – ISU Brașov.
Este al doilea accident soldat astăzi cu decesul unui motociclist, în județul Brașov. Primul a avut loc pe DN 1 – detalii aici.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.