În această dimineață, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov au descins la sediul RAT Brașov și la domiciliile unor angajați ai RAT Brașov.
Din această cauză, reprezentanții RAT Brașov au anunțat că este posibil ca în această dimineață să fie unele disfuncționalități în respectarea graficelor de circulație pe unele linii de transport.
Potrivit unor surse apropiate RAT Bv, ancheta vizează furturi de motorină.
Reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov au confirmat perchezițiile, dar deocamdată nu au oferit detalii din anchetă.