Bugetarii români sunt premiați, zilnic, de la bugetul național, cu echivalentul a 7.506.849 de euro. Zi de zi. Fie că este vorba despre sporuri, prime sau premii, anul acesta statul își va răsplăti proprii angajați cu nu mai puțin de 13,7 miliarde de lei, adică peste 2,74 miliarde de euro, respectiv peste 7,5 milioane de euro pe zi calendaristică în contul unor beneficii extra salariale, conform stirileprotv.ro.
La o anvelopă bugetară estimată la circa 169 de miliarde de lei, reiese că peste 8% din cheltuiala cu salariile bugetarilor o reprezintă, de fapt, plăți care ar trebui să fie legate de performanța muncii. Mai mult, bugetul de premii, bonusuri și prime pentru bugetari, cele 13,7 miliarde de lei, nu include normele de hrană și alte beneficii din sectoare precum Armata și Poliția.
În România erau plătiți la finalul lunii martie 1.306.241 de bugetari. Dintre aceștia, 836.726 erau încadrați la „administrație publică centrală”, iar alți 469.515 erau încadrați la „administrație publică locală”. Diferența de angajați se regăsește la diverse instituții finanțate integral sau parțial de autorități locale sau din venituri proprii.
Din total, 308.799 sunt angajați direct la Ministerul Educației, iar alte 75.000 de posturi se regăsesc în învățământul preuniversitar și universitar. La aceștia se adaugă 125.454 de angajați de la Ministerul Afacerilor interne și 76.120 de angajați din cadrul MApN.