Cristian Păun: Sigur ajungem la creşteri de taxe
Profesorul de economie Cristian Păun a declarat luni că sigur vom ajunge la creşteri de taxe, indiferent cât încearcă să ne liniştească politicienii pentru că e campanie.
Economistul a explicat, într-o intervenţie la B1 TV, ca acest lucru se va întâmpla din cauza Guvernului, care n-a luat măsurile necesare la timp pentru a nu ajunge la un deficit bugetar uriaş.
Păun s-a arătat de-a dreptul uluit că Guvernul n-a fost în stare să atragă un euro din fonduri europene anul trecut, iar acum ridică din umeri şi spune că deficitul trebuie rezolvat cumva. Potrivit lui Păun, nici creşterile de taxe nu vor reduce deficitul şi, de altfel, taxarea în plus n-a ajutat niciodată nicio ţară să se dezvolte.
„Înainte de a creşte taxele, care ar trebui să fie ultima soluţie în acest moment, Guvernul trebuia să facă multe lucruri. Economia trebuia îngrijită astfel încât să înflorească şi baza de impozitare să crească – cu aceleaşi impozite, tu încasezi mai mult de la mai multe afaceri care se deschid, prelucrează aici bunuri şi servicii. De asemenea, trebuia să dovedeşti o intransigenţă cu tot ce înseamnă partea de evaziune, contrabandă, contrafacere. Trebuia să fii foarte hotărât să colectezi mai mult şi să nu laşi să existe dublu standard în economie – uni îşi plătesc la zi impozitele, alţii sunt iertaţi, păsuiţi, amnistiaţi. Trebuia să absorbim fondurile alea europene, unde întârzierea e maximă, şi evident că din toate aceste motive, în final, avem probleme. Nu mai vorbim de cheltuieli, de reforme, care trebuiau ţinute sub control şi care în final trebuiau toate să genereze o presiune pe deficit.
Acum e imoral şi incorect pentru Guvern să vină, să ridice din umeri, să nu ne dea nicio explicaţie de ce n-a absorbit fondurile europene, de ce eşuează cu colectarea, de ce eşuează cu evaziunea, contrabandă etc, de ce nu aduce noi investitori în România, de ce privatizează, de ce nu reformează România, de ce nu reduce cheltuielile. Să ridice din umeri şi să spună ”nu pot să fac toate astea pentru voi, trebuie să cresc taxele”.
Creşterea de taxe e semnul incompetenţei, semnul eşecului şi semnul că modelul pe care-l avem acum şi liderii pe care-i avem acum nu reuşesc să facă lucruri bune pentru România. Şi atunci da, o să ajungem la creşteri de taxe. Degeaba se încearcă temperarea spiritelor. Nu avem altă soluţie, că deja deficitul e scăpat de sub control şi e scăpat de sub control de mult prea multă vreme. Aproape că am dublat datoria publică în ultimii trei – patru ani”, a explicat Cristian Păun.
Profesorul a mai opinat că reforma fiscală, practic creşterea taxelor, n-o să aducă prea mulţi bani la buget. Ceea ce ar aduce bani sunt tocmai lucrurile menţionate anterior: investiţiile, creşterea colectării, banii europeni, atragerea de investitori străini.
„Taxarea nu a reprezentat niciodată o soluţie la dezvoltarea unei ţări. Până la urmă, prin taxare, progresivă sau nu, nu facem decât să mutăm resurse dintr-un buzunar în altul. Taxarea nu te dezvoltă şi e o iluzie. Și un copil de grădiniţă poate guverna o ţară prin creşterea de taxe”, a continuat profesorul, dar soluţia e să ne încadrăm în ce poate produce acum economia reală: „noi suntem pe caiet şi pe un caiet foarte, foarte gros, care se îngroaşă exponenţial cu fiecare clipă ratată. Nu-mi vine să cred că tu, în 2024, n-ai reuşit să absorbi un euro, un euro din fondurile europene, şi acum, în 2025, ridici din umeri şi vii şi ne spui: ‘staţi să treacă alegerile, ne liniştim şi apoi plătiţi un TVA mai mare, un impozit pe venit de 16% în loc de 10%’. Nu e în regulă şi eu nu cred că românii vor accepta foarte uşor o astfel de pilulă”, a mai declarat Cristian Păun.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.