Un autoturism furat de pe Bulevardul George Moroianu din Săcele, jud. Brașov, a fost găsit pe un teren agricol din apropierea localității. Suspect în caz este un tânăr de 21 de ani, care a și fost arestat preventiv.
„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu un bărbat în stare de arest preventiv, după ce acesta ar fi sustras un autoturism, pe care l-ar fi condus fără a deține permis de conducere.
La data 18 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că i-ar fi fost sustras autoturismul, pe care îl parcase în fața imobilului în care locuiește.
În baza sesizării primite, polițiștii s-au deplasat la adresa indicată, respectiv pe bulevardul George Moroianu, din municipiul Săcele, județul Brașov, unde au constatat că cele sesizate se confirmă. Astfel, în urma cercetărilor efectuate, a fost identificat un tânăr, de 21 de ani, care ar fi pătruns fără drept în autoturismul parcat, neasigurat, pe care l-ar fi condus fără a deține permis de conducere și ulterior l-ar fi abandonat pe un teren agricol din proximitatea localității.
Față de cele constatate, polițiștii au dispus măsura măsura reținerii și introducerii tânărului în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.
Ulterior, după ce a fost prezentat de către procurorul de caz în fața unui judecător de drepturi și libertăți, pe numele tânărului a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile”, a detaliat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.
În cauză, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la furtul în scop de folosință, furtul în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.