AJOFM Brașov. 500 persoane şi-au găsit un loc de muncă în luna martie
În luna martie, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Brașov au fost încadrate în muncă 500 persoane, dintre care 216 femei.
„Din totalul persoanelor ocupate în perioada de referință, 115 sunt tineri sub 25 de ani (115 tineri NEETs), 220 persoane au peste 45 de ani, 90 persoane au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 39 persoane cu vârsta între 30 – 35 de ani, iar 33 persoane au între 25 și 30 de ani (36 tineri NEETs).
În funcţie de zona de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 301 persoane provin din mediul urban, iar 199 persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii de învățământ liceal (142), urmate de persoanele cu învățământ gimnazial care sunt în număr de 141, iar persoanele cu învățământ profesional/arte și meserii este de 96 persoane. Persoanele cu învățământ primar și fără studii sunt în număr de 52, cei cu învățământ universitar (65) și de persoanele cu studii postliceale care sunt în număr de 4.
Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Brașov cele mai multe au ca și grad de ocupabilitate, rezultat în urma profilării, mediu ocupabil (374 persoane) și ușor ocupabil (73 persoane) iar 53 de persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.
Astfel, în luna martie 2025, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 830 persoane (365 femei).
În perioada ianuarie – martie 2025, prin serviciile acordare in cadrul AJOFM Brașov au fost încadrate în muncă 1.417 persoane (601 femei).
Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Brașov puteți accesa www.anofm.ro”, au transmis reprezentanții AJOFM Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.