Brașovean prins băut la volan, la 5.30 dimineața, în a doua zi de Paște / Alte cazuri penale

Brasov24Știri9 hours ago10 Views


Brașovean prins băut la volan…

Un șofer din municipiul Brașov a fost prins băut în trafic, la 5.30 dimineața, în Tărlungeni. S-a întâmplat ieri, în a doua zi de Paște.

„La data de 21 aprilie a.c., în jurul orei 05.30, dimineața, în timp ce echipajul de poliție desfășura activități operative în interiorul localității Tărlungeni, a oprit un autovehicul la volanul căruia se afla un bărbat, de 37 de ani, domiciliat în municipiul Brașov.

Pentru că cel identificat prezenta indicii ale consumului de alcool, polițiștii l-au testat în acest sens, iar rezultatul aparatului a indicat o alcoolemie de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Față de valoarea înregistrată de aparatul etilotest, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.
Polițiștii au deschis dosar penal.

Tot ieri, în jurul orei 09.45, echipajul de poliție rutieră care acționa în localitatea Bod a oprit un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din aceeași localitate.  

„Pentru că cel oprit nu a putut prezenta pentru control permisul de conducere, polițiștii au efectuat interogări în bazele de date, de unde au stabilit că bărbatul aflat la volanul autovehiculului nu este posesor de permis de conducere”, a explicat sursa citată.

Ca urmare a celor stabilite, în cauză a fost întocmit dosar penal.

Anterior, la data de 20 aprilie, în jurul orei 23.30, un echipaj de poliție din  cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene a oprit pentru control un autovehicul care circula pe un drum județean din localitatea Sânpetru, la volanul căruia se afla un tânăr de 21 de ani, din localitatea Hărman.
În timpul verificării documentelor polițiștii au constatat că tânărul aflat la volanul autovehiculului oprit prezenta indicii ale consumului de alcool, astfel că a fost testat în acest sens, iar rezultatul a indicat o valoare a alcoolemiei de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărului i-au fost recoltate mostre biologice pentru a se stabili cu exactitate concentrația de alcool din organism și s-a ales cu dosar penal.

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Google Ads Whatsapp Channel





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...