Suma pe care statul o acordă în acest an pentru voucherele de vacanţă ar putea fi virată din nou pe card, a anunţat vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Adrian Voican, care a precizat că va fi emis în acest sens un Ordin de ministru cu normele de aplicare.
„O comisie a Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT), Ministerului de Finanţe, Ministerului Muncii şi câţiva reprezentanţi ai industriei, emitenţii de tichete şi FHR, alături de ANAT, s-a reunit, la Bucureşti, ca să dăm o dată drumul la normele de aplicare la vouchere de vacanţă. Ştiţi că s-a redus cuantumul suportat de stat de la 1.600 lei la 800 lei pentru vouchere, dar nici măcar n-au avut o exprimare fericită în acea „ordonanţă trenuleţ” şi de aceea nu puteam să o aplicăm. Până acum nu s-au dat vouchere de vacanţă, pentru că nu existau norme de aplicare. Încercarea noastră a fost că, dacă totuşi s-au redus valoric să nu punem presiune suplimentară nici pe angajat – să vină el întâi cu bani de acasă că o să deconteze cândva, cineva – pentru că am făcut nişte studii interne şi am ajuns la concluzia că 85% din ei ar renunţa în condiţiile acestea. Nu funcţionează aşa şi cred că am obţinut să le punem banii pe card şi gata, să nu trebuiască ca ei să crediteze statul înainte”, a declarat Adrian Voican.
El a precizat că prin virarea celor 800 de lei pe card, nu se va pune presiune nici pe angajator în sensul de a se transforma „într-un fel de poliţie economică” care să strângă facturi, OP-uri, carduri, ca să dovedească că au fost cheltuiţi 1.600 de lei, scrie Agerpres.
„Până la urmă, toată această subvenţie s-a redus la 800 lei, din care 160 lei sunt CASS şi impozit pe venit, mai rămân 640 lei. Câtă poliţie să faci pentru 640 de lei? Probabil că s-a ajuns la o declaraţie pe proprie răspundere şi o atenţionare din partea comercianţilor, ca să nu fie presiune nici pe ei. (…) Sper că după această întâlnire am ajuns la o concluzie în sfârşit şi o să apară un ordin de ministru cu normele de aplicare sau unul interministerial, cu normele de aplicare, şi o să deblocăm voucherele de vacanţă”, a mai spus Voican.
Reprezentanţii din industria turismului au susţinut întotdeauna că vouchere de vacanţă şi-au dovedit eficienţa pentru că banii s-au întors în economie, iar „turismul a trecut la alb”.
„În 2006, aveam 6.000 de unităţi de cazare şi am ajuns astăzi să avem 26.000 de unităţi de cazare cu 585.000 de locuri în România. Şi sunt destul de mândru de cifra asta, pentru că turismul acesta este turism la alb. Aş mai reaminti două cifre: am spus 30 de milioane de nopţi de cazare. Este pentru prima oară când România depăşeşte această cifră. Am fost în 2019 la 29,8 milioane, dar acum am depăşit chiar 30 de milioane de nopţi de cazare şi 14 milioane de turişti sosiţi la recepţiile unităţilor de cazare clasificate, parcă 14,24 milioane dacă nu greşesc. E prima oară când depăşim această cifră. Dintre aceştia, 11,8 milioane sunt români, 2,4 milioane sunt străini. Nu e foarte mult cu străinii. În 2017, 2018 şi 2019 am avut 2,7 aproape 2,8 milioane. În 2018 a fost cel mai bun an de turişti străini”, a explicat vicepreşedintele ANAT şi preşedinte al Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova.
Nu în ultimul rând, acesta a precizat că a cerut autorităţilor un target de 10 milioane de turişti străini pe care să îi aducă în România în următorii ani, care se poate realiza cu o creştere anuală de 20%, scrie Agerpres.
„Am reuşit să punem în gura mai multor prim-miniştri şi miniştri ai turismului un target: 10 milioane de turişti străini să aducem în România. Nu este imposibil. Un calcul matematic ne spune că dacă creştem cu 20%, timp de 8 ani de zile, am făcut 10 milioane. Nu e imposibil şi jumătate din populaţia ţării e bine, nu e ca în Franţa cu 100 de milioane de turişti anul acesta sau cu 84 de milioane în Spania. Dar să se poate. Sunt bani acolo. Adică chiar trebuie să facem nişte politici, că trebuie să săpăm un pic pământul ca să iasă petrolul, banii din turism, pentru că singuri nu ies. Şi ne lipsesc două lucruri: promovare şi tehnologie. Astea ne lipsesc astăzi. Produs turistic avem bunicel, totdeauna e loc de mai bine, dar nu produsul turistic ne ţine pe loc. Nu suntem în magazinele din toată lumea asta turistică şi nu suntem cunoscuţi, pentru că alţii au bugete uriaşe, de sute de milioane de euro multianuale. Noi în fiecare decembrie aşteptăm să se apropie bugetul, să ştim dacă în ianuarie putem să mergem la târguri sau nu”, a mai spus Adrian Voican.
Acesta a participat la conferinţa de presă organizată marţi, la Sinaia, în cadrul unui eveniment de promovare pentru specialişti dedicat staţiunilor montane „Redescoperă Valea Prahovei”.
Evenimentul de promovare este organizat de ANAT, în parteneriat cu APDT Prahova şi cu Organizaţia Patronală de Turism Poiana Braşov.
Traseul acoperă principalele localităţi din zona Valea Prahovei şi Braşov, incluzând Sinaia, Buşteni, Predeal, Braşov, Poiana Braşov, Bran, Moieciu, Fundata, Azuga, Câmpina şi Poiana Câmpina.