Un bărbat a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma unei anchete desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Brașov. Acesta este acuzat că a înșelat mai mulți comercianți din zona rurală a județului Brașov, convingându-i să trimită bani în conturi false, sub pretextul unor erori la automatele de plată.
Potrivit anchetatorilor, individul suna angajați ai unor magazine și pretindea că este reprezentant al firmei care administrează terminalele de plată. Le cerea acestora să efectueze anumite operațiuni, susținând că este nevoie de verificări tehnice. În realitate, comercianții transferau bani reali în conturi paravan, fără să-și dea seama.
Pentru a face totul să pară credibil, escrocul le spunea victimelor că este vorba doar despre „simulări” sau că banii vor fi returnați imediat. Prejudiciul estimat până acum, în cazul a patru persoane păgubite, este de aproximativ 18.000 de lei.
Polițiștii au stabilit că bărbatul folosea mai multe telefoane și cartele prepay, pe care le schimba des, tocmai pentru a nu fi identificat. Banii erau trimiși în conturi deschise pe platforme online, greu de urmărit.
Pe 27 mai, polițiștii din Brașov, cu sprijinul colegilor din Galați și Prahova, au descins la mai multe adrese din cele două județe și au făcut șapte percheziții domiciliare. Din Tecuci, anchetatorii l-au ridicat pe bărbatul suspectat că ar fi în spatele escrocheriilor. Acesta a fost adus la Brașov pentru audieri și a fost reținut pentru 24 de ore.
A doua zi, pe 28 mai, judecătorul de drepturi și libertăți a decis arestarea preventivă a suspectului pentru 30 de zile. Cercetările continuă, sub coordonarea procurorilor, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și recuperarea prejudiciului.
Înşelăciune IPJ Braşov