VIDEO / Descinderi la Brașov într-un dosar de extremism. Au fost confiscate materiale naziste și legionare, dar şi arme şi muniţie

Brasov24Știri7 hours ago8 Views


Publicitate

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Brașov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, au efectuat luni, 29 aprilie, trei percheziții domiciliare în județele Brașov și Iași, într-un dosar penal ce vizează promovarea și distribuirea de simboluri și materiale cu caracter fascist, legionar, rasist, xenofob și antisemit.

În urma cercetărilor, anchetatorii au identificat trei bărbați, cu vârste cuprinse între 42 și 62 de ani, bănuiți de săvârșirea mai multor infracțiuni de natură ideologică și propagandistică. Primul suspect, un bărbat de 56 de ani din municipiul Brașov, este acuzat că a expus în public două steaguri de mari dimensiuni, conținând simboluri naziste și legionare, achiziționate online.

Publicitate

Al doilea bărbat, în vârstă de 42 de ani, din Iași, ar fi desfășurat, în perioada 2023–2024, nu mai puțin de 421 de acte materiale privind deținerea în vederea răspândirii a unor simboluri extremiste, precum și 180 de acte de comercializare a acestora, prin anunțuri postate pe platforme online.

Un al treilea suspect, un bărbat de 62 de ani din Brașov, este cercetat pentru realizarea și distribuirea de conținut online ce promova idei și doctrine legionare, rasiste și antisemite, inclusiv prin postări pe rețele sociale, articole cu caracter eroizant și promovarea acestora pe articole vestimentare.

În urma perchezițiilor, autoritățile au ridicat mai multe obiecte relevante pentru anchetă: insigne și afișe cu simboluri fasciste și legionare, steaguri, decorații, medalioane, arme de tip airsoft, o arbaletă cu săgeți, precum și sisteme informatice.

Cei trei bărbați au fost duși la sediul IPJ Brașov pentru audieri. Doi dintre ei – bărbatul de 42 de ani din Iași și cel de 62 de ani din Brașov – au fost prezentați Parchetului. În urma audierilor, pentru bărbatul de 62 de ani a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, iar cel din Iași a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat procurorilor pentru o posibilă măsură preventivă.

Ancheta este în desfășurare, fiind derulată de polițiștii din cadrul IPJ Brașov, sub supravegherea procurorului de caz, și are ca scop completarea probatoriului și aplicarea măsurilor legale.

Percheziţii Braşov






Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...