Ce au găsit comisarii ANPC la unitățile de pe Valea Prahovei…
Comisarii ANPC au dat amenzi de aproape 1,2 milioane de lei pentru neregulile descoperite pe Valea Prahovei.
Au găsit în urma controalelor făcute la pensiuni, hoteluri, restaurante şi magazine de produse alimentare de pe Valea Prahovei, alimente expirate, bucătării cu gândaci şi cu ustensile murdare, saltele pătate, băi cu mucegai. Astfel, 88 de operatori economici au fost sancţionaţi cu 123 de amenzi în valoare de aproape 1,2 milioane de lei,. Au fost luate 6 decizii de oprire temporară a prestărilor de servicii şi au fost formulate 2 propuneri de suspendare a activităţii.
„Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) desfăşoară sub coordonarea Preşedintelui instituţiei Cristian Popescu Piedone, o serie de controale în staţiunile montane de pe Valea Prahovei. În urma verificărilor efectuate asupra a 88 de operatori economici, au fost aplicate 123 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 1.191.500 lei şi 40 de avertismente. De asemenea, au fost dispuse 6 opriri temporare ale prestărilor de servicii până la remedierea abaterilor şi 2 propuneri de suspendare a activităţii pentru până la 6 luni pentru unii operatori economici”, a anunțat ANPC.
S-au găsit:
• Produse fără elemente de identificare şi caracterizare
• Produse cu data limită de consum depăşită
• Agregate frigorifice neigienizate corespunzător
• Lipsa mijloacelor de măsurare omologate
• Depozitarea necorespunzătoare a materiilor prime şi a preparatelor culinare
• Depozitarea produselor refrigerate la temperaturi incorecte
• Liste de meniu incomplete şi lipsa ingredientelor cu potenţial alergen
• Lipsa autorizaţiilor de funcţionare.
De asemenea, conform imaginilor transmise de ANPC, echipele de control au mai găsit lenjerie de pat uzată, saltele murdare şi băi cu mucegai.
„Controalele vor continua până duminică inclusiv. ANPC subliniază că va monitoriza în continuare respectarea normelor de protecţie a consumatorilor şi va lua măsuri pentru a asigura un standard ridicat al serviciilor oferite turiştilor”, au transmis reprezentanții instituţiei. Printre cei sancționați se numără Hotel Rozmarin, Trei Brazi, Atrium Hotels Management SRL – vezi aici lista operatorilor economici sancționați.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.