Update Doliu național. Ce se întâmplă cu evenimentele programate, mai ales Zilele Brașovului
După cum se știe, astăzi, 26 aprilie, în România a fost decretată zi de doliu naţional, în memoria Sanctităţii Sale Papa Francisc, ale cărui funeralii au avut loc astăzi la Roma.
Potrivit actului normativ, în ziua de doliu naţional toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale vor arbora drapelul României în bernă. De asemenea, „Posturile de radio şi televiziune, precum şi instituţiile de cultură urmează să îşi adapteze programul în mod corespunzător”, conform HG aprobate joi.
În acest context, am vrut să aflăm ce se întâmplă cu evenimentele programate la acest sfârșit de săptămână la Brașov, mai ales cele din Piața Sfatului, prilejuite de Zilele Brașovului.
„Având în vedere că Hotărârea de Guvern face referire doar la drapele și programele radio-TV, programul din Piața Sfatului rămâne neschimbat”, a precizat Sorin Toarcea, purtător de cuvânt al Primăriei Brașov.
Astfel, până la ora 18.00, pe scena din Piața Sfatului mixează DJ, după care va concerta Alexia. Capul de aiș al serii este concertul Bosquito, alături de un cvartet de suflători.
Aseară a fost spectacolul „Terra Nova“, susținut de Ovidiu Lipan Țăndărică, alături de Maia Morgenstern, împreună cu Filarmonica Brașov și alți artiști remarcabili.
Pe de altă parte, Opera Brașov a arborat drapelul în bernă, iar înaintea spectacolului din această seară se va ține un moment de reculegere.
Potrivit TVR, în București s-au anulat evenimente stradale, dar și în săli de spectacole.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.