Update. Ceremonii oficiale pentru Jan Palach al României

Brasov24Știri2 weeks ago24 Views


Update. Ceremonii oficiale pentru Jan Palach al României

Familia, novembriștii, revoluționarii și autoritățile au comemorat şi în acest an gestul extrem al artistului braşovean Liviu Cornel Babeş.
Ceremoniile au avut loc la crucea eroului-martir, de la baza pârtiei Bradul din Poiana Braşov, și la monumentul de lângă Biserica Sf. Ioan Botezătorul, unde a fost oficiată o slujbă de pomenire.
La ceremonie au participat văduva Etelka Babeș și fiica lor, prefectul judeţului – Cătălin Văsii, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov – Şerban Todorică, administratorul public al municipiului Braşov – Barabas Laszlo, reprezentanţii autoritaţilor publice judeţene, ai Asociaţiei 15 Noiembrie şi ai asociaţiilor de revoluţionari.

Liviu Cornel Babeş s-a autoincendiat în 2 martie 1989, în timp ce cobora Pârtia Bradul, purtând în mâini afişul pe care scria „Stop Mörder! Braşov = Auschwitz“, într-un gest final de a atrage atenția lumii asupra ororilor regimului comunist.

Martirul a vrut să atragă atenția întregii lumi asupra ororilor comunismului și asupra faptului că muncitorii care se revoltaseră cu un an și ceva înainte, în 15 noiembrie 1987, aveau de suferit de pe urma gestului lor. A ales primele zile din martie, deoarece în acea perioadă erau turiști străini în Poiana Brașov și știa că aceștia vor duce mesajul său către lumea civilizată.

În 1989 era electrician la Întreprinderea de Prefabricate din Braşov. Era pasionat de pictură şi sculptură, fiind înscris la Asociaţia Artiştilor Amatori. Pe spatele ultimului său tablou, „Grota cu măşti”, pictat în februarie 1989, este scris „Ende” (Sfârşit). Lucrarea sa „Icar“ este reprodusă pe monumentul care îi este închinat, în Poiana Brașov, dezvelit anul trecut.
Dar aici, anul acesta, doar Etelka Babeș și fiica au aprins o candelă și au depus flori.

Jan Palach al României, dar nu comemorat la fel

Deși este considerat Jan Palach al României, comemorările lui Liviu Corneliu Babeș nu sunt la înălțimea asocierii cu eroul cehoslovac din 1969.

Deşi Babeş a fost comparat mereu cu Jan Palach, studentul care şi-a dat foc pe treptele Muzeului Naţional din Praga, în 19 ianuarie 1969, în semn de protest faţă de intervenţia Uniunii Sovietice în Cehoslovacia şi a devenit simbol naţional, comemorările lui Babeş nu seamănă deloc cu cele ale slovacului, spun reprezentanţii Asociaţiei „15 Noiembrie 1987”. „ Eroul naţional Liviu Cornel Babeş nu este comemorat cum trebuie, fac o trimitere la studentul Jan Palach al Cehoslovaciei, pentru noi Liviu Cornel Babeş este tot un Jan Palach al României. Am încercat încă din 90 să schimbăm denumirea pârtiei Bradul din Poiana Braşov, să se numească Pârtia Liviu Babeş”, ne spunea, acum opt ani, Marius Boeriu, preşedintele Asociaţiei 15 Noiembrie 1987.  

Popularizare, mai ales în rândul tinerilor, cerea şi preşedintele Foştilor Deţinuţi Politic din România, brașoveanul Octav Bjoza, dezamăgit că la comemorările lui Babeş nu participă şi elevi sau studenţi. „Astfel de evenimente trebuie popularizate, aici ar fi trebuit să fie măcar o clasă de elevi, ceea ce nu se întâmplă niciodată şi pentru că eu întotdeauna le văd pe cele rele, nici acum, după atâţia ani nu am fost capabili, noi să zic aşa, autorităţile acestei municipalităţi, să ridice un monument, undeva în centrul Braşovului. Uităm să ne mai cinstim eroii. Singurii care-şi aduc aminte sunt tot cei din familia lor. Ar trebui să i se dea mai multă atenţie. Şi în ghidurile de prezentare a Poienii Braşov să fie menţionat şi acest monument, să se ştie că el a fost unul dintre primii români care a avut curajul să protesteze faţă de regimul comunist. Turiştii nu au de unde să ştie ce este cu această cruce. Ar trebui să se urmeze exemplul cehoslovacilor, unde Jan Palach, studentul care şi-a dat foc pe treptele Muzeului Naţional din Praga în 19 ianuarie 1969, în semn de protest faţă de intervenţia Uniunii Sovietice în Cehoslovacia, a devenit un simbol naţional. Există obiceiul ca mirii din Praga, imediat după cununie, să treacă pe la monumentul lui Palach, să depună flori”, ne mărturisea cu regret, tot acum opt ani, Octav Bjoza.

.

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Google Ads Whatsapp Channel





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...