Un urs a intrat în curtea Mănăstirii Sinaia

Brasov24Știri5 hours ago3 Views


Publicitate

Un urs a intrat, luni, în curtea Mănăstirii Sinaia, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din staţiunea de pe Valea Prahovei. Autorităţile au emis mesaj RO-Alert, fiind al treilea astfel de mesaj transmis în ultimele ore localnicilor şi turiştilor aflaţi în Sinaia.

„A fost semnalată prezenţa unui urs în curtea Mănăstirii Sinaia, astfel că a fost emis mesaj de avertizare prin sistemul RO-ALERT. Solicitarea a venit din partea colegilor jandarmi. Se deplasează un echipaj SMURD de la Detaşamentul Sinaia”, anunţă, luni, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

Oficialii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova au declarat pentru News.ro că nişte turişti au anunţat că în zona dinspre Castelul Peleş a curţii Mănăstirii Sinaia se află un urs. Echipajul Jandarmeriei care a intervenit a găsit animalul sălbatic în zona indicată de turişti.

Este al treilea mesaj RO-Alert transmis în ultimele ore localnicilor şi turiştilor aflaţi în Sinaia prin care se anunţă prezenţa urşilor în localitate. Duminică, în jurul orei 13:40, un urs a fost văzut pe strada Ceahlău din Sinaia iar câteva ore mai târziu, în jurul orei 20:00 un urs şi-a făcut apariţia pe bulevardul Ferdinand din staţiune.





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...