După cum Biz Brașov vă informa (aici) ieri după amiază, la magazinul Lidl de pe strada Al. I Cuza din Brașov a avut loc un incident de intoxicare a cumpărătorilor cu o substanță necunoscută. 35 de persoane au fost evacuate din magazin cu stare de iritare a căilor respiratorii, iar efective importante ale ISU Brașov și ale Serviciului de Ambulanță Brașov au fost trimise la fața locului pentru a acorda primul ajutor persoanelor intoxicate. În urma cercetărilor efectuate de polițiștii, a rezultat faptul că în jurul orei 15:00, în zona caselor de marcat din respectivul magazin s-a simțit un miros înțepător și iritant.
„Cu ocazia operațiunilor de verificare efectuate de personalul specializat, nu au fost identificate aparate cu defecte în interiorul magazinului și nici scurgeri de compuși chimici cu efect iritant. Totodată, din verificările efectuate a rezultat și faptul că mirosul înțepător și iritant s-a degajat după ce o femeie a acționat accidental un recipient încărcat cu o astfel de substanță, în timp ce încărca produsele achiziționate într-un rucsac (n.r. un spray iritant-lacrimogen). În cauză, cercetările sunt continuate la nivelul Secției 2 de Poliție Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri în consecință”, au transmis polițiștii brașoveni.