Un preot dedicat comunității a plecat la Ceruri

Brasov24Știri14 hours ago8 Views


Un preot dedicat comunității a plecat la Ceruri

Un alt preot drag comunității făgărășene a plecat la Ceruri, adâncind golul lăsat după trecerea la Domnul a părintelui Cornel Ursu, relatează jurnaliștii de la Monitorul de Făgăraș.
Preotul Ioan Mitu a fost condus pe ultimul drum joi, 1 mai. Trupul său neînsuflețit a fost depus la biserica cu hramul „Sf. Trei Ierarhi” din Combinat, unde a avut loc și slujba de înmormântare condusă de Iulian David, protopopul Făgărașului, împreună cu un sobor de preoți din Făgăraș și Țara Făgărașului.
Părintele Ioan Mitu s-a născut la data de 10 ianuarie 1951 în orașul Săcele, fiind al doilea copil al soților Elena și Constantin. Școala generală și liceul teoretic le face în orașul Săcele și apoi urmează Institutul de Grad Universitar din Sibiu. După absolvire se căsătorește și este instalat preot în satul Pojorta, unde păstorește 10 ani. În această perioadă i se naște unicul copil, Bogdan. După cei 10 ani petrecuți la Pojorta devine preot paroh în comuna Mândra, unde va rămâne până la pensie, adică 30 de ani.
După pensie a continuat ca preot misionar și în această calitate oficiază slujbe în satele Bărcut, Toarcla și Mănăstirea Șinca Veche.
În urmă cu o lună a fost diagnosticat cu o boală necruțătoare pe care nu a putut-o învinge. Trece la Domnul în data de 29 aprilie 2025.
A fost un suflet blând, un duhovnic experimentat și un om care a trecut lin prin viață și prin sufletele celor care l-au apreciat și l-au iubit- colegi de altar, credincioși și apropiați”, notează sursa citată.

Credit foto Bună Ziua Făgăraș

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Google Ads Whatsapp Channel





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...