Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au dispus reținerea a trei conducători auto, în urma unor acțiuni desfășurate în acest sfârșit de săptămână pentru prevenirea accidentelor rutiere cauzate de săvârșirea de acte ilegale la regimul rutier.
Unul dintre conducătorii auto a fost surprins de un echipaj al jandarmeriei conducând ieri un ATV fără plăcuța cu numărul de înmatriculare, pe DN1, în zona stațiunii Predeal. Echipajul de poliție sosit la fața locului a stabilit că bărbatul în vârstă de 38 de ani a condus autovehiculul deși avea permisul de conducere suspendat ca urmare a altor infracțiuni săvârșite la regimul rutier, iar ATV-ul nu era înregistrat. Mai mult, vehiculul nu avea asigurare și nu îndeplinea condițiile legale pentru a fi condus pe drumurile publice.
Un alt conducător auto a fost oprit în trafic pe strada Panduri din Predeal, unde polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere. De asemenea, testele au arătat că „șoferul” consumase alcool și substanțe psihoactive, aspecte constatate cu ajutorul aparatelor din dotare. Polițiștii au mai stabilit că autoturismul îi fusese încredințat de o pasageră, cunoscând faptul că nu avea dreptul legal de a conduce.
Un al treilea caz, identificat de polițiștii rutieri a fost la data de 30 mai a.c., când un conducător auto a fost oprit pe o stradă din municipiul Brașov conducând autovehiculul, deși cunoștea faptul că avea dreptul de a conduce suspendat. Cel în cauză, un bărbat în vârstă de 30 de ani, a refuzat testarea cu aparatul din dotarea polițiștilor, dar și recoltarea de probe biologice pentru a se stabili dacă consumase alcool sau alte substanțe interzise.
În cele trei cazuri au fost întocmite dosare penale, iar toți cei trei conducători auto au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor de caz din cadrul unităților de parchet competente, pentru infracțiunile săvârșite la regimul rutier, urmând ca la finalizarea acestora să se dispună măsurile legale.