Lansat în luna martie, calendarul organizării concursului pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a fost întrerupt, din cauza respingerii dosarelor depuse de cei trei candidați.
Două dosare nu conțineau avizul psihologic, iar din altul lipsea declarația pe proprie răspundere că proiectul este conceput și realizat integral de către candidat. Astfel, etapa de susținere publică și evaluarea proiectelor de management, programată pentru data de 5 mai la sediul Consiliului Județean Brașov, nu a mai avut loc.
Ca urmare, concursul va fi reluat, spune directorul executiv adjunct al Direcției Generale Economice din cadrul Consiliului Județean Brașov, Adelina Vasioiu, potrivit Radio România Braşov FM: „Urmare a analizei documentelor, din trei dosare ale unor candidați înscriși la concursul de manager s-au constatat nerespectarea unor prevederi legale din cadrul regulamentului, drept pentru care Comisia de Concurs a hotărât respingerea, pe diferite motivații. Doi dintre candidați au făcut contestație, Comisia de Soluționare a Contestațiilor a soluționat prin menținerea rezultatului de respingere, drept pentru care concursul n-a mai putut fi continuat conform calendarului”.
Procedura va fi reluată, după aprobarea în următoarea ședință de plen a forului legislativ județean. Potrivit regulamentului de înscriere la concurs, viitorul manager ar putea fi un medic, un dentist sau un specialist în ştiinţe juridice sau economice, cu cel puţin cinci ani vechime în specialitatea studiilor şi care să fi absolvit cursuri de perfecţionare în management sanitar sau management al serviciilor de sănătate, avizate de Ministerul Sănătăţii.