După mai multe zile călduroase, meteorologii anunță o nouă răcire a vremii. Potrivit ANM, spre sfârșitul acestei săptămâni, temperaturile vor scădea chiar și cu 15 grade în unele zone ale țării. De asemenea, sunt anunțate ploi în majoritatea regiunilor.
Vreme se va menţine caldă pe parcursul acestei săptămâni, în majoritatea zonelor, însă de duminică, 16 martie, valorile termice scad brusc, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată, se arată în prognoza de specialitate publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie , pentru perioada 10 – 23 martie, scrie antena3.ro.
În Transilvania, în prima săptămână, media temperaturilor maxime va avea variaţii nesemnificative, cu valori cuprinse între 16 şi 20 de grade. Ulterior, se va resimţi o răcire accentuată a vremii, astfel încât media maximelor termice va fi de 9 grade, în data de 18 martie. După aceasta, se poate evidenţia o creştere treptată a temperaturilor diurne, iar mediat se va atinge valoarea de 14 grade, la finalul celei de-a doua săptămâni de referinţă. În situaţia mediei temperaturilor de pe parcursul nopţilor, aceasta va creşte în primele zile până spre aproximativ 5 grade, valoare care se va menţine până în 16 martie. După această dată, media minimelor termice va scădea şi va fi cuprinsă între -3 grade şi -1 grad, în perioada 18 – 21 martie. În ultimele două zile, temperaturile minime vor creşte, din nou, mediat, situându-se în jurul a două grade (23 martie). Începând cu data de 12 martie, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi temporar ridicată în toată perioada de referinţă.
La munte, valorile maxime de temperatură vor fi peste cele specifice perioadei. Media temperaturilor va fi de 10 – 12 grade, în perioada 10 – 15 martie, iar ulterior se va înregistra o scădere, de la o medie de 12 grade, până la aproximativ zero grade, în zilele de 18 şi 19 martie. Mai târziu, maximele vor fi din nou în creştere, astfel că, până spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni, media acestora se va situa în jurul a 4 grade. Evoluţia va fi asemănătoare şi din punct de vedere al temperaturilor de pe parcursul nopţilor, acestea urmând să scadă de la ecartul un grad – patru grade, la începutul primei săptămâni, până la valori medii de -6 grade, în perioada 15 – 19 martie. Spre finalul celei de-a doua săptămâni de referinţă, media temperaturilor minime va mai creşte uşor, până la o valoare aproximativă de -2 grade. Probabilitatea de precipitaţii va creşte după data de 11 martie.