Compania naţională de transport aerian TAROM a anunțat că, în condiţiile grevei angajaţilor de pe Aeroportul Frankfurt, din data de 10 martie, a decis anularea zborurilor TAROM programate pentru această dată, respectiv zborul RO 305, Bucureşti (OTP) – Frankfurt (FRA) şi zborul RO 306, Frankfurt (FRA) – Bucureşti (OTP), din data de 10 martie, relatează Agerpres.
Reprezentanții TAROM transmit pasagerilor de pe aceste zboruri să se adreseze Call centerului TAROM şi să apeleze oricare din numerele de telefon: (004) 021 9978, (004) 0800 500 131 (TelVerde) sau (004) 0371 529 000 pentru a alege dintre variantele posibile.
11 aeroporturi germane vor fi paralizate luni, 10 martie, de o grevă de 24 de ore, în condiţiile în care sindicatul Verdi a cerut angajaţilor din sectorul public şi personalului responsabil de serviciile de handling la sol să înceteze lucrul. Printre aeroporturile care vor fi afectate de greva de luni se numără marile hub-uri de la Frankfurt şi Munchen dar şi aeroporturile din Stuttgart, Koln/Bonn, Duesseldorf, Dortmund, Hanovra, Bremen, Hamburg, Berlin şi Leipzig-Halle.