Tânăr din Brașov, agresat de tată și unchi, pe teritoriul altei țări / Caz de agresiune și în Zărnești

Brasov24Știri11 hours ago8 Views


Un tânăr din Brașov s-a adresat Poliției, după ce ar fi fost agresat de tatăl și de unchiul său, în timp ce se aflau pe teritoriul altei țări.

„La data de 30 aprilie a.c., în  jurul orei 14:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov- Secția 1 de Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost agresat fizic.

În urma sesizării, polițiștii au efectuat cercetări din care a rezultat faptul că, la data de 28 aprilie a.c., în  timp ce se afla pe teritoriul altei țări, un tânăr de 18 ani ar fi fost agresat fizic de către tatăl și unchiul său, de 43 și 45 de ani. Ulterior, tânărul s-ar fi întors în România, unde a beneficiat de îngrijiri medicale de specialitate.

Astfel, după ce au întocmit formularul de evaluare a riscului, din care a rezultat risc iminent de violență, polițiștii au emis două ordine de protecții provizorii pe numele bărbaților agresivi, valabile pentru o perioadă de 5 zile”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și lovire și alte violențe.

Tot ieri, 30 aprilie, în  jurul orei 23:30, polițiștii din Zărnești au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că partenerul ei intenționează să o agreseze fizic.
Imediat,  polițiștii s-au deplasat la adresa indicată, respectiv la un imobil din localitatea Zărnești, unde au constatat că cele sesizate se confirmă și l-au identificat pe concubinul femeii.

„În urma cercetărilor efectuate, a rezultat faptul că bărbatul și-ar fi agresat fizic concubina, provocându-i acesteia suferințe fizice.
În continuare, polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, iar pentru că acesta a indicat risc iminent de violență, pe numele bărbatului agresiv a fost emis un ordin de protecție provizoriu, prin care au fost dispuse măsuri pentru protecția persoanelor vătămate”, a informat sursa citată.
Cercetările sunt continuate pentru violență în familie și amenințare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Google Ads Whatsapp Channel





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...