După cum Biz Brașov vă informa în urmă cu câteva săptămâni, cei de la Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav încearcă să aducă mai multe companii aeriene la cel mai nou aeroport din România, care să opereze mai multe destinații.
Deși discuțiile deschise cu Transavia în decembrie anul trecut pentru o cursă Brașov-Paris (Orly) și retur s-au finalizat în „coadă de pește”, olandezii nu au spus un „nu” hotărât oficialilor de la Brașov, iar negocierile sunt deschise pentru operarea acestei curse începând de anul viitor.
Sursele Biz Brașov susțin că au avut loc discuții și cu Ryan Air, care încă nu au generat o decizie clară din partea companiei aeriene low cost cu baza în Irlanda.
După cum Biz Brașov a publicat, sursele noastre susțin că cei de la Animawings au în plan venirea la Brașov cu cel puțin 3 destinații de zbor în sistem W, dar deocamdată nu este clar când se va întâmpla acest lucru.
În acest moment, la și de la Brașov zboară doar compania aeriană low cost Wizz Air, cu 3 destinații operate de la Brașov : Londra-Luton, Dortmund și Budapesta. Sursele Biz Brașov susțin că și această companie are în plan creșterea numărului de destinații la și de la Brașov.
Directorul Aeroportului Internațional Brașov Ghimbav a confirmat pentru observatornews.ro tot ce a publicat Biz Brașov până acum, din surse independente:
„Suntem în discuţii cu peste 5 operatori la momentul acesta şi avem în plan adăugarea la cele 3 destinaţii a încă 10 destinaţii. Activitatea de zbor, în aviaţia civilă, nu se face de pe o zi pe alta. Discuţiile pot dura şi doi ani”, a declarat Constantin Albu pentru observatornews.ro
În sezonul estival 2024, 36.533 de brașoveni și pasageri din împrejurimile Brașovului au folosit cursele de vacanță (charter) spre mai multe destinații din Africa și Europa. Anul acesta zborurile de vacanță vor avea ca destinație Antalya (Turcia), Heraklion (Grecia), Chania (Grecia) și Hurghada (Egipt). Mai jos sunt toate destinațiile de vacanță spre care se poate zbura în acest an de la Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav: