Căminul pentru Persoane Vârstnice nu mai poate primi beneficiari. Asta cu toate cu are o capacitate de 135 de locuri și 95 de seniori care stau aici, anunță Radio România Brașov FM.
Căminul nu are personalul necesar de îngrijire. Principalul motiv al lipsei de personal îl reprezintă salariul foarte mic al angajaților pe acest segment, respectiv salariul minim plus un spor, mic însă.
Toate acestea au fost explicate la emisiunea Vocea Brașovului de către viceprimarul municipiului Brașov, Lucian Pătrașcu: „Ne-a venit controlul AJPIS luna trecută și din cauza numărului de personal ne-a scăzut locurile la 95 de beneficiari. Avem la acest moment 95 de beneficiari în cămin. Vedem ce putem face la nivel legislativ pentru schimbarea legislației cu privire la salariile de îngrijitor. Au salariul minim pe economie, plus un spor de 15% pentru anumite condiții de lucru. Nu este o muncă ușoară pentru că acolo avem beneficiarii dependenți, semidependenți și atunci acești oameni au nevoie de îngrijire 24 de ore din 24, 7 zile din 7”.
La Căminul pentru Persoane Vârstnice din Noua, instituționalizarea este plătită 60% din pensia seniorului și un anumit procent, în funcție de venituri, de aparținători. Restul, până la costul standard, este acoperit din subvenții de la bugetul de stat și bugetul local.