Se caută director general și director economic pentru Compania Apa Braşov

Brasov24Știri3 days ago12 Views


Publicitate

Primarul George Scripcaru a tras un semnal de alarmă cu privire la necesitatea ca în funcțiile de conducere din societățile deținute de municipalitate (sau în care municipiul este unul dintre acționarii principali) să fie selectați cei mai buni profesioniști, care să gestioneze activitatea într-un mod eficient, pe măsura așteptărilor brașovenilor, dar și a autorităților implicate. Contextul este situația actuală, sincopele și blocajele în funcționarea unora dintre aceste companii – RIAL și Tetkron au ajuns în situații de insolvență, iar la RATBV s-au deschis dosare de cercetare penală împotriva mai multor angajați – la care se adaugă și sesizările primite de la cetățeni referitoare la calitatea serviciilor oferite.

Compania Apa, de asemenea o companie în care municipiul este unul dintre acționarii principali, derulează în această perioadă o procedură de selecție pentru funcțiile de director general și director economic. Primarul i-a invitat pe toți profesioniștii din domeniu să participe la această procedură, pentru a exista certitudinea că această companie va avea cel mai bun management.

Publicitate

,,În această perioadă se derulează procedura de selecție la compania Apa pentru două dintre cele mai importante funcții de conducere, director general și director economic. Cred că această societate, în care primăria și consiliul județean dețin o majoritate de 84%, are oportunitatea de a avea în fruntea ei doi profesioniști, care să transforme această companie într-un model de companie publică în interesul clienților, adică al brașovenilor. Pentru a se întâmpla acest lucru este necesar să existe cât mai multe persoane bine pregătite care să participe la această selecție, astfel încât să fie aleși cei mai buni. De aceea, fie că sunteți din interiorul companiei, fie că sunteți din afara ei, verificați condițiile existente pe site și depuneți dosarele de candidatură până pe 6 iunie, ora 14.00. Avem nevoie de un management modern, eficient și adaptat la nevoile brașovenilor și ale orașului”, a lansat invitația primarul George Scripcaru.

Potrivit primarului, managementul profesionist ar trebui să existe la nivelul tuturor companiilor publice locale, pentru a nu se mai ajunge la situații de insolvență, cum a fost cazul Tetkron-ului și cum este cazul RIAL-ului, ori la situații în care să existe acuzații că timp de ani de zile unii angajați au furat din bunurile companiei, fără nicio măsură din partea conducerii, care, în schimb, a solicitat mai mulți bani de la bugetul local, cum este cazul companiei de transport, RATBV.

De asemenea, deși atât RIAL-ul, cât și Tetkron-ul au beneficiat de nenumărate contracte de investiții și reparații din partea primăriei, în special la unitățile de învățământ, managementul deficitar a făcut ca acestea să nu fie în stare să ducă la capăt lucrările.

Primarul a făcut referire și la investițiile făcute de aceste companii, care ar trebui să se reflecte proporțional cu contribuția comunității la activitatea acestor societăți, referindu-se în special la Compania Apa și la RATBV, unde principalii clienți sunt brașovenii, iar satisfacerea nevoilor acestora trebuie să fie o prioritate.

Selecție director general și director economic la Compania Apa

Potrivit celor două anunțuri publicate pe site-ul companiei (https://www.apabrasov.ro/despre-noi/guvernanta-corporativa/) termenul limită pentru depunerea dosarelor de candidatură este 6 iunie, ora 14.99.

Dosarele pot fi depuse în plic închis și sigilat la Societatea Compania Apa Brașov SA, str. Vlad Țepeș nr.13, municipiul Brașov, și în format electronic pe adresa [email protected].

 





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...