România, fără selecţioner. „Este greu să continue alături de noi”

Brasov24Știri4 hours ago6 Views


România a retrogradat în eşalonul al treilea al hocheiului mondial după ce a încheiat pe ultima poziţie la Campionatul Mondial Divizia IA, competiţie pe care a organizat-o la Sf. Gheorghe.

Cum era de aşteptat, nimeni din conducerea Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă nu şi-a asumat acest eşec.

„Cei care au fost aici, vor rămâne cu această amintire pentru toată viața, oamenii s-au simțit extraordinar! Fiind reprezentantul Federației Române de Hochei pe Gheață, trebuie să încep cu partea mai puțin plăcută, rezultatul echipei noastre. Suntem dezamăgiți, ne-am fi dorit mai mult, atât eu, cât și echipa și toată lumea care s-a ocupat de partea sportivă! Dar trebuie să fim și realiști, dacă ne uităm la adversari. Suntem inferiori din punct de vedere al infrastructurii și al numărului de jucători, iar acest lucru s-a văzut și pe gheață. Un aspect pozitiv, am fost foarte aproape să învingem Marea Britanie, care a devenit campioană! Dar acesta este sportul și trebuie să începem deja proiectul pentru anul viitor!”, a declarat Attila Nagy, președintele Federației Române de Hochei pe Gheață.

România, fără selecţioner. „Este greu să continue alături de noi”

România, fără selecţioner. Totodată, Attila Nagy a precizat că sunt şanse mici ca Dave MacQueen să rămână selecţionerul primei reprezentative: „Nu am discutat, deocamdată, cu dânsul, o vom face în perioada următoare, dar după părerea mea este greu să continue alături de noi. Nu doar din cauza acestui rezultat, ci și pentru că nu mai are contract în România, iar noi avem nevoie de un antrenor care activează în țară și are sub ochi jucătorii. Este foarte important să muncim la un nivel cât mai ridicat, pentru a reveni într-un timp cât mai scurt, dar și cu o echipă cât mai pregătită, la acest nivel de unde am retrogradat acum”.

Preşedintele FRHG a mai precizat că va urma un proces de întinerire a lotului: „Media de vârstă este de 29, aproape 30 de ani. Nu e foarte mult, dar trebuie să ne gândim cum va arăta echipa națională peste cinci ani. Astfel, în fiecare sezon ar trebui să implementăm câțiva jucători tineri, care să fie baza lotului pe termen mediu și lung!”.

FOTO: International Ice Hockey Federation (IIHF) – Halmagyi Zsolt

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Google Ads Whatsapp Channel





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...