Publicitate
În județul Covasna există numeroase ateliere și meșteșugari care duc tradiția mai departe. Turtari, fierari, pictori de mobilă, olari, țesători, sculptori în lemn, cioplitori în piatră – sunt doar câteva dintre meseriile care aici încă se mai practică. Unele ateliere pot fi vizitate de către turiști, printre ele și fierăria lui Nagy Gyorgy din Tălișoara.
Atunci când intră în atelierul său, Nagy Gyorgy se transformă într-un magician. Jarul, care toarce mocnit, prinde a se dezmorți însuflețit de foale, în jur tresaltă zeci de scântei, iar nicovala începe să țipe ascuțit sub loviturile ciocanului. E un sunet pe care îl știe din copilărie, ca o muzică fără de care nu poate trăi.
‘Meseria am învățat-o de la tatăl meu. Tata a făcut atelierul aici în curte, în jurul anilor ’72, când m-am născut eu. Era în timpul comunismului, iar tata știa meserie, că lucrase la CAP ca fierar (…) Și eu așa, de când mă țin minte, eram tot în atelier. Așa am crescut, cu nicovala. Puneam câte o bucățică de fier în foc și când se încălzea, începeam să îi dau formă (…) În meseria asta îți trebuie talent, exact ca și la muzică’, a declarat pentru AGERPRES, Nagy Gyorgy, ultimul fierar autentic din regiune.
Dar nu numai forță, talent și pricepere îi trebuie unui fierar, ci și bun gust, răbdare și mai ales știința de a crea o punte autentică între prezent și trecut.
‘Haideți să vă prezint un atelier tradițional, să vedeți ce face un fierar tradițional în zilele noastre și nu unul care lucrează cu utilaje industriale. Eu nu sunt împotriva utilajelor industriale, dar dacă vorbim despre artă și meșteșug, atunci folosim scule tradiționale. Asta e diferența! Și după cum vedeți, sculele mele sunt acolo, pe pereți, aici e cleștele, iar lângă, forja și nicovala (…) Da, e cald, mai ales atunci când afară sunt 30 de grade, iar focul arde în fața ta la 50 de centimetri. Dar e o meserie frumoasă (…) Trebuie să știți că ornamentele din fier trebuie să urmeze întotdeauna arhitectura. Dacă avem o clădire în stil baroc, atunci nu punem forme populare sau gotice. Feroneria, fierul forjat, trebuie să vină în completarea obiectului principal și să nu concureze cu acesta (…) Ca să faci o lucrare din fier, cum e aceasta, fără nicio sudură, îți trebuie mult timp și răbdare. E ca și cu femeile: îți trebuie timp și foarte multă răbdare’, a mai spus acesta.
Nagy Gyorgy a înființat și un mic muzeu lângă atelierul său din Tălișoara, o mărturie a unei lumi pe cale de dispariție.
‘Așa arăta un atelier la țară acum o sută de ani. Unii făceau obiecte decorative, cum fac și eu, porți, garduri, balustrade, alții potcoveau, făceau săbii, cuțite, arme. Apoi s-au desființat, au rămas doar câțiva care făceau de ce aveau nevoie comuniștii: căruțe, potcoave. Mai erau și oameni pretențioși care mai comandau câte o balama frumoasă, dar, totuși, nu era ca înainte de comunism. Înainte, când se construia o clădire, fierul forjat era status, pentru că cine avea o balustradă sau o poartă de fier forjat, ăla nu era om sărac. O ușă, când e echipată cu balamale forjate, îi dă nu numai alt aspect, ci și rezistență, nu lasă ușa să coboare, nu se mișcă, nu se deformează. În partea asta a atelierului sunt colecții strânse, obiecte pe care le comandau clienții pe vremuri. Acolo, sus, în poza de pe perete este tata, care potcovește calul la începutul anilor ’70, în fața curții. Sub el, este o poză dintr-un atelier de fierărie din Odorheiu Secuiesc, așa cum arăta acum o sută de ani: ucenicii în spate cu capul gol, în fața lor, cu șapcă, sunt calfele, iar în față e maestrul cu pălăria, un om respectat. În ultima fotografie sunt eu, la 13-14 ani, în mijloc e tata și ucenicul lui (…) Ați văzut, aici pe perete sunt două diplome. După șase ani primea cineva diploma de calfă și abia după ani de zile putea să dea examenul în fața breslei și putea deveni maistru. Și diploma putea să o piardă definitiv oricând, dacă cineva punea o plângere, și dacă era adevărată, dacă greșea o piesă sau nu o făcea corect’, a precizat fierarul din Tălișoara.
În urmă cu câțiva ani, Nagy Gyorgy a inițiat un festival al fierarilor care a adunat la Sfântu Gheorghe zeci de meșteri din Germania, Slovacia, Austria, Rusia, Ungaria și România și a atras sute de oameni curioși să vadă pe viu cum se ‘bate fierul cât e cald’, cum se potcovesc caii și cum se făuresc clopotele ori lamele de cuțit.
Nagy Gyorgy și-ar dori din toată inima să găsească un ucenic care să ducă meșteșugul acesta mai departe.
‘Vă spun sincer că lucrul acesta lipsește din viața mea. Am încercat, am făcut de patru ori tabere. Copiii au fost extraordinari! Nu puteți să înțelegeți ce mare satisfacție a fost pentru ei când au făcut cu mâna lor obiecte frumoase. Dar asta a ținut patru zile, cât au fost aici. Au mai venit și alții, tot patru zile, a fost extraordinar, dar atât. Atât. Sincer, aș fi fost foarte bucuros dacă puteam să vă spun acum că am cinci persoane care practică această meserie. Aș fi fost foarte bucuros, pentru că noi trecem, suntem oaspeți pe acest pământ și dacă are cine continua, atunci vom rămâne (…) Cum să zic? Trebuie și facultate, nu sunt împotriva facultății, dar atâtea meserii frumoase sunt și câtă bucurie pot ele aduce. Uitați, eu vorbesc despre mine: când trec prin Brașov și în Piața Sfatului sunt lucrările mele acolo, sau trec prin Odorheiu Secuiesc, sau trec prin Sfântu Gheorghe și sunt acolo, mai mare satisfacție nu îți trebuie’, a adăugat acesta.
Nagy Gyorgy este mereu bucuros de oaspeți și atunci când are timp le pregătește câte o gustare. Îi zice ‘pita fierarului’ – o pâine cu slănină topită în forjă, cum n-au mai mâncat în viața lor.
Din fericire, în județul Covasna mai sunt și alți maeștri care duc meșteșugurile tradiționale mai departe, unele dintre ele atât de vechi încât mulți oameni nici nu le mai știu rostul și caută explicații în dicționar.
Centrul de Cultură aflat în subordinea Consiliului Județean Covasna a inițiat în urmă cu câțiva ani un proiect finanțat din fonduri norvegiene, prin care a identificat 442 de meșteri și 55 de meșteșuguri tradiționale care încă se mai păstrează în această zonă. Acestea pot fi redescoperite pe site-urile folktrades.ro și mestersegek.ro, unde există și o arhivă cu filme documentare despre meșteșugurile tradiționale, dar și pe site-ul Visit Covasna.
