De la 1 mai, tarifele pentru călătoria cu mijloacele de transport în comun va fi mai scumpă în municipiul Brașov, dar și în zona metropolitană. În acest context, operatorul de transport a comandat câteva sute de mii de tichete, care ar să fie personalizate în funcție de rută și tarif. De altfel, și culorile vor fi diferite, respectiv biletele cu o valoare de 10 lei, două călătorii, pe liniile din municipiul Brașov vor fi verzi, cele periurbane, pentru circulația în interiorul localităților din zona metropolitană și localitățile învecinate (6 lei două călătorii) vor fi maro, iar cele pentru circulația pe linii metropolitane vor fi roșii, galbene sau albastre, cu tarif diferit în funcție de destinație.
Cele mai multe bilete ce se vor tipări, 300.000, sunt cele valabile pe liniile din municipiul Brașov. Costul total al serviciilor de tipărire este de 26.990 lei fără TVA, 32.118,1 lei cu TVA, iar tipărirea tichetelor ar urma să fie efectuată la Arad de către Gutenberg SRL cu care a fost semnat un contract în acest sens.
Oficialii operatorului de transport au precizat că prin aplicarea noului plan tarifar, diferențiat pentru fiecare zonă de călătorie, se vor rezolva și aspecte ce țin de necesitatea de a avea o evidență clară la nivelul fiecărei localități în ceea ce privește veniturile din vânzarea de bilete și abonamente, dar și în ceea ce privește cheltuielile ce trebuie compensate de fiecare unitate administrativ-teritorială deservită de RATBV.
Lista completă a tarifelor ce se vor aplicat de la 1 mai, AICI.