Protecția Consumatorilor, controale la magazinele care vând peşte / Amenzi cu nemiluita / Neregulile constatate îngrozesc

Brasov24Știri1 week ago17 Views


Protecția Consumatorilor, controale la magazinele care vând peşte.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a continuat și în 11.04.2025 acţiunile de control inițiate în data de 1.04.2025 în privința verificării respectării prevederilor legale, conformitatea, modul de etichetare, prezentare publicitate şi comercializare a peștelui, preparatelor din pește preambalate și conservelor din pește.

Protecția Consumatorilor, controale la magazinele care vând peşte

În cadrul acțiunilor de control de ieri au fost controlaţi 249 operatori economici care comercializau preparate și conserve din pește, constatându-se abateri la 218 dintre aceștia. Totodată au fost finalizate invitațiile trimise în perioada anterioară și, ca urmare a abaterilor de la legislație constatate, au fost aplicate următoarele sancțiuni:

– 234 amenzi contravenţionale în valoare de 1.305.500 lei

– 97 avertismente

– oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare pește, preparate și conserve din pește neconforme, în valoare de circa 62.680 lei.

Protecția Consumatorilor, controale la magazinele care vând peşte

Pentru 8 operatori economici a fost dispusă oprirea tempoară de prestare de servicii pentru deficienţe precum:

● Spații infestate cu gândaci de bucătărie

● Comercializare de peşte viu în bazine cu pereți murdari cu depuneri de mâzgă și rugină, neafişare listă preţuri în mod vizibil, lizibil, uşor de citit

● Autorizaţii DSVSA expirate pentru 3 mijloace utilizate pentru transportul peștelui, lipsă evidență iginizare

● vitrine pentru expunere produse din pește, afumate, neigienizate, cu depuneri de murdărie în zona chederelor şi uzate fizic (cu urme de rugină); vitrine cu strat gros de gheaţă pe pereţii laterali şi depunere de murdărie în partea superioară, în zona deschiderii; vitrine în care se expunea peștele congelat şi care nu respectau temperatura prescrisă de producător de -18 C (temperatură determinată prin termometrare de -3,3 C- 13 C.)

● maşini gheață neigienizate, rugină la interior, cu pereţi exfoliaţi și pete vizibile de murdărie, furtun evacuare apă și gheață murdar

● au fost identificate diverse sortminente de pește preambalat congelat și fructe de mare cu exces de gheață, din cauza nefuncționării corespunzătoare a aparatului frigorific

● Produse din pește expuse la comercializare în afara termenului de valabilitate

Protecţia Consumatorilor | MyTex.ro

Protecția Consumatorilor, controale la magazinele care vând peşte

Alte deficiențe constatate

✓ Comercializare de produse nesigure, file șalău cu informare 0% glazură, dar în ambalaj produsul prezenta acumulare de gheaţă

✓ comercializarea de pește oceanic congelat (macrou) – cu informații netraduse în limba română

✓ Comercializarea de peşte oceanic congelat cu arsuri de congelare și deshidratare sau cu aglomerări de gheață sau decongelat, eviscerat parţial cu consistență moale, oase desprinse din textura peștelui

✓ Comercializarea de peşte oceanic congelat (bax de 17 kg), provenienţă Scotia – informaţii privind calibrul incorect în limba română (eticheta producătorului menţionează 450-600g/ eticheta în limba română menţionează 400-600 g)

✓ Comercializarea de produse din pește, conserve, pește semiafumat, depozitate la temperaturi neconforme 7-8 grade C, față de cele recomandate de producător

✓ Depozitare fără respectarea vecinătăților

✓ comercializare produse preambalate fără afișare preț pe unitatea de măsură

✓ preparate din peste comercializate la preț redus, fără informații cu privire la data de sfârșit a promoției sau sintagma în limita stocului disponibil

✓ Au fost identificați operatori care nu afiţează la loc vizibil codul unic de înregistrare la Registrul Comerțului, din care să rezulte obiectul/obiectele de activitate

„Rezultate finale ale acțiunii tematice de control vor fi comunicate după încheierea tuturor documentelor de control. La data prezentului raport există un număr de 83 de invitații care urmează să fie finalizate în cursul săptămânii viitoare”, aşa cum a informat Cristian Popescu Piedone, şeful ANPC.

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Google Ads Whatsapp Channel





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...