Alimentele și animalele importate de România în ianuarie 2025 se apropie de pragul de 10% din totalul importurilor noastre sau de un miliard de euro, potrivit datelor furnizate miercuri de Institutul Național de Statistică.
În luna ianuarie 2025, exporturile românești au fost de 7,25 miliarde de euro, iar importurile s-au apropiat de 10 miliarde de euro, ducând deficitul balanței comerciale la 2,7 miliarde de euro (mai mare cu aproape 40% față de cel din ianuarie 2024, mai spune Statistica.
Lipsa unui număr suficient de producători locali de alimente care intră în consumul zilnic al românilor fac ca importurile să crească, iar acest lucru va crea mari probleme în viitor, explică șeful INS, Tudorel Andrei.
Autorul unei cărți pe această temă- „Comerţul exterior al României cu produse agroalimentare” – , prof. Andrei arată că în comerțul cu alimente deficitele medii anuale înregistrate de România au crescut de peste 7 ori în relația cu Ungaria, de peste 12 de ori în cazul Poloniei și de peste 25 de ori în cazul Bulgariei.
Pentru că nu avem mari capacități de prelucrare a materiilor prime, România importă tot mai multe produse agroalimentare, în special din ţările membre ale UE.
Printre ţările cele mai importante în raport cu ponderea volumului importurilor din aceste state sunt Ungaria şi Polonia și mai nou, Bulgaria.
În ultimii 15 ani, un număr de 20 de categorii de produse din cele 24 incluse în Nomenclatorul Combinat au înregistrat deficit în relaţia comercială cu Ungaria, mai spune prof. Andrei.
În schimburile comerciale cu Polonia, 22 de categorii de produse au avut la nivelul acestei perioade un volum al importurilor mai mare decât al exporturilor. În ambele situaţii se remarcă un grad mare de concentrare a deficitului la aceste produse către un număr redus de categorii de produse agroalimentare.
Astfel, în cazul Ungariei, un număr de trei categorii de produse au acumulat mai mult de 50% din deficitul total înregistrat de cele 20 de categorii de produse. Acestea sunt: “Carne şi organe comestibile” (cod 2) cu un deficit de peste 1,64 miliarde de euro (20,7% din deficitul celor 20 de categorii de produse), „Reziduuri şi deşeuri alimentare, alimente şi preparate pentru animale” (cod 23) cu un deficit de peste 1,33 miliarde de euro (16,8%), şi “Lapte şi produse lactate, şi ouă de pasăre” (cod 04), cu un deficit de peste 1,67 miliarde de euro (14,7%).
În cazul Poloniei, primele trei categorii de produse la care s-a acumulat cea mai mare pondere a deficitului sunt: „Preparate pe bază de cereale şi produse de patiserie” (cod 19) cu un deficit de peste 725 de milioane de euro (14,2% din ponderea celor 22 de produse care au contribuit negativ la balanţa comercială din această perioadă), „Lapte şi produse lactate, ouă de pasăre” (cod 4) cu acelaşi deficit de peste 725 de milioane de euro (14,2%) şi „Carne şi organe comestibile” (cod 2) cu un deficit de circa 540 de milioane de euro (10,6%).
Atât în cazul Poloniei, cât şi al Ungariei, trebuie subliniat numărul mare al categoriilor de produse agroalimentare la care noi înregistrăm deficite, precum şi faptul că un număr redus de categorii de produse, din rândul produselor prelucrate şi care intră în consumul populaţiei, acumulează deficite foarte mari
Acestea sunt principalele categorii de alimente cu sold comercial negativ în relația cu vecinii de la sud. În Bulgaria, dintre cele 24 produse agroalimentare, 11 produse au realizat un excedent de 19 miliarde de euro, iar restul de 13 produse au adus un deficit de 11,6 miliarde de euro.