Plângere penală împotriva lui George Simion

Brasov24Știri8 hours ago8 Views


Plângere penală împotriva lui George Simion

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a anunțat azi, că a sesizat organele de anchetă penală privind posibila săvârșire a infracțiunii de fals în înscrisuri de către liderul AUR, George Simion, în legătură cu semnăturile depuse la Biroul Electoral Central pentru candidatura sa la alegerile prezidențiale.

Astăzi, 17 martie 2025, am sesizat organele de anchetă penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri, prevăzută de Codul penal, Art. 292, de către dl. George Simion, în contextul colectării celor peste 600.000 de semnături pe care le-a depus oficial la Biroul Electoral Central ca anexă la dosarul său de candidat, pentru alegerile prezidențiale din mai 2025”, a transmis Pricopie.

Potrivit rectorului SNSPA, sesizarea se bazează pe „declarațiile contradictorii ale domnului Simion, dar și pe o seamă de declarații publice, unele adevărate autodenunțuri”.

„Miercuri, 12 martie 2025, acesta a afirmat că va strânge 200.000 de semnături până pe 15 martie și că nu a început colectarea semnăturilor înainte de soluționarea situației legate de candidatura lui Călin Georgescu. Cu toate acestea, într-o declarație ulterioară, a recunoscut că a demarat procesul din 9 martie, după un apel al lui Georgescu, și a depus peste 600.000 de semnături”, a explicat Pricopie.

În sesizarea depusă, rectorul SNSPA amintește și de un precedent în care Simion a fost vizat de procurori.

„În 2024, liderul AUR, George Simion, a fost anchetat de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție după ce ar fi instigat membri ai formațiunii să falsifice listele de susținători pentru a-l ajuta să candideze la alegerile europarlamentare pe Silvestru Șoșoacă, soțul senatoarei Diana Șoșoacă”, a precizat acesta.

Totodată, Pricopie a adus în atenția organelor judiciare un interviu din 2024, în care Simion recunoștea practicile neregulamentare privind colectarea semnăturilor.

De asemenea, am adus în atenția organelor de anchetă penală faptul că există un interviu din anul 2024 în care însuși domnul Simion recunoaște că «nimeni nu strânge semnăturile legal», declarație care poate fi interpretată ca un autodenunț”, a mai spus rectorul SNSPA.

În final, Pricopie a subliniat gravitatea unor astfel de acțiuni asupra democrației și a solicitat autorităților să investigheze cazul cu prioritate.

Consider că astfel de practici frauduloase subminează fundamentele democrației și încrederea cetățenilor în procesul electoral, motiv pentru care am decis să sesizez organele judiciare competente. Solicit respectuos autorităților să investigheze cu celeritate aceste fapte în interesul transparenței și al integrității procesului electoral”, a concluzionat rectorul SNSPA.

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Google Ads Whatsapp Channel





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...