PÎCCJ s-a sesizat din oficiu pentru instigare publică, în urma violențelor de aseară, din timpul protestului din București.
„Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a sesizat din oficiu, în data de 10 martie 2025, cu privire la săvârșirea infracțiunii de instigare publică, prevăzută de art. 368 alin. 1 și 2 Cod penal.
În fapt, s-a reținut că în seara zilei de 9 martie 2025, în contextul unui protest care a avut loc în București, președintele unui partid politic, care este, totodată, și deputat în Parlamentul României, a făcut o serie de declarații prin care a incitat la violență.
Menționăm că în cauză urmărirea penală se desfășoară in rem.
Precizăm că activitățile desfășurate în dosar nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a transmis PÎCCJ.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.