Peste 1.000 de arbori vor fi plantați la Brașov în această primăvară
„Luna curățeniei de primăvară” continuă la Brașov cu campania plantărilor de primăvară a arborilor și arbuștilor pe domeniul public. În cadrul acestei campanii, municipalitatea va planta peste 1.000 de arbori, predominant din speciile tei, arțar, platan și mesteacăn, și 10.000 de fire de gard viu. De asemenea, pe aliniamentele unde există castani, vor fi plantați arbori din această specie.
Pentru a reduce la minimum riscurile ca puieții de arbori să nu se prindă, în această campanie primăria a optat pentru arbori de mari dimensiuni, între 4 și 7 metri, cu balot (rădăcină cu pământ). Aceștia vor fi plantați pe aliniamentele stradale, în cartierele și în locurile de unde au fost extrași arborii care reprezentau un risc pentru populație.
,,În această perioadă derulăm campania de primăvară, cu multe activități, inclusiv una foarte importantă, cea de plantare de arbori. Am cerut celor care se ocupă, prestatorului cu care avem noi contract, dar și serviciilor din primărie, să plantăm arbori cu balot, cu trunchi mai gros, în așa fel încât să fim siguri că acei arbori se vor prinde, vor face rădăcini, și vor avea și o coroană foarte bogată. Astfel ne vom putea bucura de ceea ce plantăm astăzi într-un timp cât mai scurt. La toamnă vom face, la fel, o campanie de plantări, tot așa, de anvergură. Discutăm de platani, tei, arțari (și mesteceni n.n.). Sunt arbori care sunt adaptați climei din zona în care ne aflăm. Dacă este să mă raportez la câți arbori am plantat de-a lungul timpului, în mandatele trecute, cred că sunt în jur de 20.000 de arbori (peste 30.000 de puieți plantați în perioada 2004 -2020 n.n.). Sunt convins că din cei 20.000 de arbori foarte mulți, astăzi, sunt arbori bine crescuți și mă bucur că sunt zone pe unde trec și îmi aduc aminte cum acum câțiva ani de zile am plantat acești puieți și astăzi sunt arbori în toată regula”, a precizat primarul George Scripcaru.
Arborii sunt mari, majoritatea de peste 4 metri, cu tulpina de 8-12 centimetri diametru, cu balot (rădăcină cu pământ), ceea ce garantează că se prind.
În ultimele zile aceste plantări s-au făcut pe str. Hărmanului, str. Avram Iancu și Calea București, iar astăzi se vor face pe b-dul 15 Noiembrie (zona Patria), unde se vor planta tei, și pe str. Lungă, completare cu puieți de castani.
,,Aici (pe str. Hărmanului, aliniamentul cu calea ferată) executăm lucrări de plantare din specia arțari. E o specie foarte solidă pentru zona de Brașov, de munte. Noi acum avem puieți cu talie înaltă, i-am toaletat un pic pentru a își putea lua seva, în momentul în care începe vegetația. Am făcut o groapă mult mai mare, ca să fie pentru drenaj, se face o «farfurie» la fiecare pom, se udă și cam în asta constă plantarea arțarului. Puieții au peste 4 metri. Ei cresc până la 20 de metri și 25, aici fiind o zonă deschisă, o zonă cu spațiu mare, o să-i lăsăm să crească cât mai înalți, să fie o perdea între blocuri, calea ferată și stradă. S-au plantat aici, în Triaj, s-a plantat pe Calea București intrarea în Brașov. Acum fiind o vreme excelentă, ne bucurăm de ea și plantăm cu mai mult spor”, a explicat Ioan Precup, șef de echipă la operatorul cu care municipalitatea are contract, Garden Center Grup.
Tot în această perioadă, primăria, cu sprijinul Regiei Locale a Pădurilor Kronstadt, în urma analizelor făcute pe teren și a sesizărilor primite, a inclus în graficul de tăieri a arborilor care reprezintă un risc pentru cetățeni și bunurile lor 63 de bucăți, care vor fi înlocuiți cu arbori tineri.
Vă reamintim că în această perioadă, municipalitatea derulează o amplă acțiune de salubrizare a străzilor și trotuarelor, întreținere a zonelor verzi, plantări și toaletări de gard viu, arbori și arbuști, reparare a mobilierului urban și a locurilor de joacă, intervenții la carosabil, acolo unde au apărut gropi în perioada sezonului rece.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.