Percheziții la o societate din Râșnov suspectată de infracțiuni silvice • Social Biz Brasov

Brasov24Știri2 weeks ago16 Views


Percheziții la o societate din Râșnov suspectată de infracțiuni silvicePercheziții la o societate din Râșnov suspectată de infracțiuni silvice

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Brașov – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol efectuează cercetări într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de „transport cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 mc, neînsoțite de documente specifice de transport” și „fals informatic”.

În 5 martie, polițiștii au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară într-un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la comiterea infracțiuni silvice.

Perchezițiile au vizat sediul social și punctul de lucru al unei societăți comerciale aflată în localitatea Râșnov, care are ca obiect de activitate exploatarea materialului lemnos, precum și domiciliile unor angajați ai societății.

Verificările efectuate de către polițiști au arătat, în urma comparării stocurilor faptice existente în depozit, cu cele înregistrate în SUMAL 2.0, că din depozitul societătii lipsea cantitate de 78,83 mc. material lemnos de diferite specii și sortimente, iar în cazul altor specii și sortimente s-a constat că societatea deținea în depozit o cantitate de 29,52 mc. material lemnos în plus față de stocurile înregistrate în SUMAL 2.0. 

Astfel, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de ,,deținerea în depozite de către operatorul economic sau comerciant a unui volum total de materiale lemnoase pentru care diferența în minus dintre volumul fizic și volumul stocului scriptic înregistrat în sistemul informațional integrat pentru păduri depășește 20%, raportat la stocul scriptic, dar nu mai puțin de 10 metri cubi, la momentul constatării faptei”, faptă care se pedepsește de legislația silvică.  

De asemenea, în urma celor constate, societatea a fost sancționată și contravențional și cu o amendă în cuantum de 5000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea fizică a cantității suplimentare de 29,52 mc. material lemnos de diferite specii și sortimente, în valoare de 9.000 lei.





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...