Polițiștii brașoveni, în colaborare cu Garda Forestieră, au efectuat ieri dimineață mai multe percheziții în municipiul Săcele, într-un dosar penal ce vizează infracțiuni silvice grave, precum tăierea ilegală de arbori, furt de material lemnos și delapidare. În urma acțiunii, patru persoane au fost reținute, inclusiv un angajat al unui ocol silvic.
Acțiunea a avut loc pe 15 aprilie, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. Polițiștii au pus în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară la adrese aparținând unor persoane fizice și juridice, dar și la sediul unui ocol silvic din Săcele.
Peste 50 de polițiști din mai multe structuri ale IPJ Brașov, printre care Serviciul de Ordine Publică, Serviciul de Investigații Criminale și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au participat la descinderi. Acțiunea a beneficiat și de sprijinul a trei reprezentanți ai Gărzii Forestiere Brașov.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente și echipamente informatice, iar aproape 24 de metri cubi de lemn au fost indisponibilizați. Șapte suspecți au fost duși la audieri, iar patru dintre aceștia – bărbați cu vârste între 27 și 38 de ani – au fost reținuți pentru 24 de ore.
Totodată, în cadrul unui alt dosar penal ce vizează infracțiuni similare, alte patru persoane au fost reținute. Unul dintre suspecți, un bărbat de 54 de ani din Râșnov, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma deciziei unui judecător de drepturi și libertăți.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, autoritățile urmând să stabilească întreaga dimensiune a activității infracționale și să dispună măsurile legale care se impun.