Paști 2025. Junii au vestit duminică Învierea. Astăzi practică alt obicei

Brasov24Știri10 hours ago8 Views


Paști 2025. Junii au vestit duminică Învierea. Astăzi practică alt obicei

Primăvara, mai ales perioada pascală, readuce în prim-planul vieții publice din Brașov vechiul obicei al Junilor, din care cei mai mulţi îl cunosc pentru spectaculoasa paradă călare din Duminica Tomii. Tradiţia Junilor din Șcheii Brașovului și Brașovechi este însă mult mai bogată şi se întinde din 25 martie până în 24 ianuarie.
Manifestările tradiționale ale Junilor din Şcheii Braşovului şi Braşovul Vechi au loc cu precădere în perioada Sărbătorilor Pascale și în Săptămâna Luminată. După „ieșirea cu surla” de la Buna Vestire (25 martie) și parastasul din Duminica Floriilor, Junii din Șcheii Brașovului au vestit, în duminica Sf. Paști, potrivit unei tradiții ce datează din 1870, Învierea Domnului, cântând „Hristos a înviat!”.
Apoi Junii Tineri, în primul rând, și-au ales șerjile. Şerjile este un nume colectiv atribuit membrilor ierarhiei cetelor de Juni (vătafi, armași si sutași). Se pare că termenul provine din jargonul militar din perioada habsburgică, fiind utilizat pentru cadrele militare în funcție, care erau numite la modul general cu un termen franțuzesc „chargé”.
Unul dintre preoţii parohi de la Biserica Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului a citit lista anuală a Junilor, a ținut o slujba specială de binecuvântare pentru ei și le-a împărțit poruncile ce trebuie îndeplinite până în Duminica Tomii, când va avea loc parada călare, apoi le-a dat buzduganele și lentele noilor șerji ale tinerilor. Junii Tineri și-au prins la pălării panglici tricolore, iar vătaful și armașii rujile (cocardele) colorate în roșu, galben și albastru.
Apoi au participat la Vecernia Învierii (Învierea mică sau a A doua Înviere), iar la ieșire au înconjurat de trei ori troița bisericii Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului. Acesta e momentul în care noii conducători ai cetei au vestit încă o dată Învierea Domnului.
Junii din celelalte cete au trecut pe la troițele pe care le au în grijă, presărate prin tot Șcheiul, unde au cântat și ei „Hristos a înviat!”.

Astăzi, în a doua zi de Paști, după Liturghie, Junii Tineri vor merge, după obiceiul cetelor de feciori din Ardeal, la stropit („cu strochitu”). Mersul la stropit al Junilor Tineri reprezintă una dintre cele mai vechi tradiții ale șcheienilor, fiind atestată încă din secolul al XVIII-lea.
Ei se vor aduna în Piața Prundului (Unirii), unde, după ce vor cânta Troparul Învierii („Hristos a înviat…”) la Troiţa lui Ilie Birt, se vor prinde în tradiționala horă a junilor și pe rând vor repeta ritualul aruncării buzduganului. După horă, tinerii se vor despărți în cete conduse de armași și de vătaf. Apoi, în frunte cu muzicanții, anume tocmiți pentru aceasta zi, Junii Tineri vor colinda Șcheiul și vor intra în toate casele cu fete nemăritate în care au fost invitați. Le vor stropi pe domnișoare cu parfum, vor cânta și vor juca și vor fi răsplătiți cu ouă roșii, cozonac, vin și flori. Pe înserat, junii se vor aduna la casa vătafului, la petrecere, în jurul unei mese îmbelșugate.

Următoarea zi, sărbătoarea continuă cu „Marțea cu plăcinte”. Junii Tineri fac plăcinte, iar după-amiaza se strâng în Piața Unirii, unde le împart trecătorilor și colectează bani pentru evenimentele din această săptămână, în special pentru parada de duminică.

Următorul obicei al Junilor din Săptămâna Luminată are loc vineri, atunci când este Aruncarea în țol. După ce cântă Troparul Învierii la troița căpitanului Ilie Birț, Junii se strâng în Piața Unirii, unde joacă Hora și se întrec în aruncarea buzduganului, invitând ulterior, contracost, și alți brașoveni să arunce buzduganul.
Ulterior este adus țolul – un fel de pătură, care este ținută de margini și de colțuri de mai multe persoane, și rând pe rând, membrii grupului sunt aruncați în cergă. La origine, un rit de inițiere și confirmare în ceata de feciori era făcut public doar „spre ocară”, pentru cei care nu treceau prin ritual în ziua de joi, la casa armașului mare.

Evenimentele din Săptămâna Luminată culminează în Duminica Tomii, atunci când are loc cel mai spectaculos eveniment al Brașovului – Coborârea Junilor în Cetate.

Înveșmântați în frumoasele lor costume, specifice fiecărui grup, rând pe rând, membrii celor șapte grupuri de Juni defilează călare pe străzile din Șchei și centrul istoric al orașului, apoi se retrag spre Pietrele lui Solomon pentru petrecerea câmpenească, la care sunt așteptați și brașoveni, și turiști.

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Google Ads Whatsapp Channel





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...