O femeie a ajuns în Arestul IPJ Brașov după ce ar fi furat 20.000 de lei dintr-o casă din zona Bran

Brasov24Știri5 hours ago5 Views


O femeie a ajuns în Arestul IPJ Brașov după ce ar fi furat 20.000 de lei dintr-o casă din zona Bran.

Agenții din cadrul Poliției stațiunii Bran efectuează cercetări, cu femeia în stare de arest preventiv, după ce aceasta ar fi pătruns fără drept într-o casă din Predeluț, de unde ar fi sustras banii.

„La data de 24 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bran au fost sesizați, de către un bărbat, cu privire la faptul că, din locuința acestuia, ar fi fost sustrasă o sumă de bani.
Imediat, polițiștii s-au deplasat la adresa indicată, respectiv la un imobil din sat Predeluț, județul Brașov, unde au constatat că cele sesizate se confirmă.

Astfel, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat o femeie, de 32 de ani, din localitatea Zărnești, județul Brașov, bănuită că ar fi pătruns în locuința bărbatului, fără drept, de unde ar fi sustras suma de aproximativ 20.000 de lei”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.

Polițiștii au dispus măsura reținerii și introducerii femeii în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.

Ulterior, după ce a fost prezentată de procurorul de caz în fața unui judecător de drepturi și libertăți, pe numele femeii a fost emis un mandat de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Google Ads Whatsapp Channel





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...