Salvamontiștii din Poiana Braşov au făcut raportul de activitate aferent sezonului de schi 2024-2025. acesta arată că în această perioadă au avut în total 845 de persoane implicate, o medie de 8,5 cazuri pe zi. 255 persoane au fost predate echipajelor SAJ/ SMURD şi o persoană a fost predată echipajului aeromedical.
Sezonul 2024-2025 a fost unul extrem de bun din punct de vedere al practicării sporturilor de iarnă, cu peste 2.000.000 de treceri prin turnichetele instalațiilor de transport pe cablu.
Din păcate, numărul mare de turiști veniți în Poiana Brașov pentru activități montane specifice sezonului de iarnă a adus și cel mai mare număr de intervenții din istoria serviciului.
Sezonul a debutat în data de 18 decembrie, încheindu-se în data de 27 martie, după 99 de zile în care domeniul schiabil a fost deschis.
În această perioadă, am fost solicitați să intervenim în 765 de cazuri, totalizând 845 de persoane care s-au accidentat, rătăcit sau care au necesitat evacuare, înregistrându-se o medie de peste 8,5 cazuri pe zi.
255 de persoane care s-au accidentat au fost predate structurilor SAJ/SMURD, în vederea transportului către unitățile spitalicești, pentru investigații suplimentare de specialitate.
O persoană aflată în stare gravă a fost preluată de echipajul medical de la Punctul de Operare Aeromedicală Brașov.
Spre deosebire de sezonul trecut, când vorbeam de 482 de persoane care au avut nevoie de ajutor, în acest sezon înregistrăm o creștere considerabilă a numărului de intervenții.
Luna cea mai aglomerată din punct de vedere al intervențiilor a fost februarie, cu 320 de cazuri, implicând 345 de persoane.
Cele mai multe solicitări au avut loc pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă: schi, snowboard, săniuș și au constat în traumatisme asociate căderilor sau coliziunilor.
Cauzele principale care au dus la accidentări au fost reprezentate de alegerea greșită a nivelului de dificultate a pârtiei, reglarea incorectă a echipamentului, viteza mare de deplasare pe pârtiile destinate începătorilor sau nivelurilor medii care a generat coliziuni. De asemenea, s-a înregistrat și o pondere de persoane care nu au suferit accidentări, dar care au rămas blocate în partea superioară a masivului, după închiderea instalațiilor de transport pe cablu și care au necesitat doar transport la baza muntelui.