Publicitate
Sebastian Marinescu, directorul Serviciului Public Județean Salvamont Brașov, atrage atenția asupra inechităților din sistemul public de recompensare a muncii și riscurilor asumate de salvatorii montani:
„Într-o perioadă dificilă pentru România, în care resursele umane și financiare sunt tot mai limitate și prioritățile trebuie regândite cu luciditate, salvatorii montani continuă să intervină rapid, profesionist și cu dedicare totală.
Această activitate presupune riscuri reale, în condiții de teren dure, climă imprevizibilă și acces dificil. Fiecare misiune solicită efort fizic și psihic considerabil, însă echipele de salvatori reușesc să intervină eficient, având grad de răspuns de 100% la toate solicitările și contribuind direct la siguranța publică.
În acest context, apare firesc întrebarea: este recunoașterea materială pe măsura responsabilității și pericolului asumat? Sporul actual de 300 de lei brut – similar unor funcții sedentare, cu program fix și fără expunere la risc – nu reflectă realitatea muncii pe care o desfășurăm.
Nu este vorba despre o revendicare, ci despre o analiză onestă: putem vorbi despre echitate în sectorul public când riscurile majore sunt răsplătite simbolic, iar activități fără expunere sau impact real beneficiază de tratament similar ori chiar preferențial?
E momentul pentru o regândire a criteriilor prin care statul recompensează munca – în funcție de dificultate, impact social și pericolul asumat, nu doar de încadrarea birocratică. Sporurile ar trebui acordate în funcție de implicare și performanță, nu eliminate în mod uniform.
Doar astfel pot deveni un instrument real de motivare pentru angajații valoroși. Ele trebuie să reflecte meritocrația, nu vechimea sau prezența formală la locul de muncă. Este esențial să existe reguli clare și transparente privind acordarea acestor beneficii, astfel încât să fie încurajați cei care aduc rezultate concrete și contribuie activ la îmbunătățirea sistemului.
În timp ce unii funcționari se limitează la semnarea unor documente în condiții de confort și predictibilitate, salvatorii montani și personalul din sistemul de urgență rămân mereu în linia întâi. Suntem solidari și vom continua să intervenim.
Însă, dincolo de recunoaștere simbolică, trebuie spus clar: nu putem supraviețui și nu ne putem întreține familiile doar cu felicitări și aprecieri. Într-un sistem în care realitatea de zi cu zi presupune responsabilități personale, cheltuieli, nevoi și siguranță financiară, este esențial ca sprijinul acordat celor care își pun viața în slujba celorlalți să fie nu doar moral, ci și concret.
În lipsa unei recompensări corecte, riscăm să pierdem profesioniști desăvârșiți, care vor căuta recunoaștere și recompensă financiară în alte sectoare sau în mediul privat.
Ne dorim un sistem bugetar eficient, cu personal suficient, bazat pe competență, performanță și rezultate concrete — nu un aparat birocratic demotivat, în care valoarea profesională nu este recunoscută.
Totodată, având în vedere specificul, gradul de risc și importanța activității desfășurate, considerăm că este firesc ca aceasta să beneficieze de recunoaștere oficială, inclusiv la momentul pensionării, în mod echitabil față de modul în care sunt recunoscute meritele personalului din alte instituții implicate în sistemul național de urgență.”
