Mutare surprinzătoare la TVR – MyTex.ro

Brasov24Știri7 hours ago4 Views


Mutare surprinzătoare la TVR

Emisiunea Punctul critic de la Televiziunea Română vine cu schimbări în noul sezon, scrie paginademedia.ro. Astfel, programul are un nou moderator şi un nou format, anunţă postul de televiziune. Jurnalistul Cristian Tabără este noul moderator al emisiunii. Anterior, programul a fost găzduit de Bogdan Muzgoci. Emisiunea este difuzată de luni până joi, de la ora 18.15, la TVR 1.

Invitaţii sunt personalităţi din toate domeniile, sociologi, istorici, antropologi, influenceri, care vor analiza temele puse în discuţie. Chiar dacă au păreri diferite, invitaţii vor „pune pe masă” păreri pro şi contra, argumentate.

Între cele două tabere, moderatorul va direcţiona discuţia către găsirea punctelor „critice” comune şi a soluţiilor construnctive.

În acest demers, va cere şi părerea publicului, nu numai susţinătorilor polarizaţi ai celor două tabere. Alcătuit din studenţi de la universităţile din Bucureşti, elevi, tineri reprezentanţi ai societăţii civile, publicul are rolul „vocii cetăţeanului”.

În prima săptămână, la masa dezbaterilor de la „Punctul critic” vor sta subiecte precum rolul şi locul femeii în societate, cum trăim într-o societate polarizată sau cum rezolvăm conflictele prin dialog.

Punctul critic nu pune în opoziţie românii, nu crede în adevăruri absolute şi nici în realitatea binară, în care oamenii nu mai ştiu să se definească decât în opoziţie cu celilalţi. Punctul critic este o dezbatere care creează punţi într-o societate sfâşiată în două, reconciliază România cu propriile valori, cu identitatea ei complexă, incluzivă, chibzuită”, anunţă realizatorii emisiunii.

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Google Ads Whatsapp Channel





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...