Municipiul Brașov va primi de la „Stat” aproape 19.000 mp de teren. Pentru ce va fi utilizat • Administratie Biz Brasov

Brasov24Știri9 hours ago10 Views


Municipiul Brașov va primi de la „Stat” aproape 19.000 mp de teren. Pentru ce va fi utilizatMunicipiul Brașov va primi de la „Stat” aproape 19.000 mp de teren. Pentru ce va fi utilizat

În ședința de luni, consilierii locali ar urma să analizeze un proiect de hotărâre ce vizează transmiterea unor terenuri din domeniul public al Statului Român în domeniul public al municipiului Brașov. În total, este vorba de patru parcele ce totalizează 18.853 mp și care aparțin Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Pajiști, care îare sediul pe strada Cucului.

Terenul este necesar pentru modernizarea acestei străzi, care ar urma să devină o rută alternativă la DN 73 pentru intrarea în municipiul Brașov dinspre Cristian, respectiv să ajungă în zona Cărămidăriei și să fie conectată cu o nouă rută spre Poiana Brașov. Acest proiect a fost respins însă 2023, după o dezbatere publică pe teme de mediu, dar actuala administrație vrea să îl reia, șoseaua fiind prevăzută șli în noul PUG. Modernizarea străzii Cucului este prevăzută în masterplanul ce vizează resistematizarea circulației în zona Bartolomeu, ca urmare a deschiderii noii Săli Polivalente și a parcări de tip park & ride (detalii aici).

Potrivit proiectul preliminar, costul realizării investiției în modernizarea străzii Cucului era estimat în 2020 la suma de 15.596.763,96 lei inclusiv TVA. Proiectul fusese abandonat de fosta administrație a Brașovului, nefiind considerat unul important. În 2020, Primăria începuse însă și demersurile pentru exproprierea suprafețelor necesare derulării lucrărilor, iar parcele Institutului de Pajiști se numărau printre cele ce vor fi afectate de lucrări.





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...