Reprezentanții Serviciului Public Județean Salvamont Brașov au anunțat care este starea de sănătate a salvamontistului atacat de urs la Predeal.
„Mihai a depășit starea critică. Este conștient în acest moment. Continuă să respire cu ajutorul unui aparat, dar se mișcă singur, se învelește și se dezvelește, numără pe degete până la cinci și arată acest lucru cu mâna. Încă nu vorbește, dar cu siguranță suntem pe drumul cel bun. Doctorii sunt optimiști acum, sunt mulțumiți de modul în care au decurs operațiile prin care a trecut, iar în perioada următoare va fi supus unei noi intervenții chirurgicale. Cu toate acestea, pare că ne îndreptăm spre bine. De asemenea, înțeleg că urmează o perioadă lungă de recuperare, dar aceasta va începe în curând, iar cu siguranță totul va fi bine! Vă mulțumim tuturor pentru susținere și sprijin”, au transmis reprezentanții Serviciului Public Județean Salvamont Brașov.
Vă reamintim că la sfârșitul lunii martie, Mihai Marina, șeful Salvamont Predeal a fost atacat de un urs, în timp ce se afla pe o stradă din stațiunea montană. În urma incidentului violent, bărbatul a fost resuscitat și a ajuns la spital în stare critică. Dus inițial la Brașov, salvamontistul a fost transferat mai târziu pe cale aeriană la București. Aici a fost supus unor intervenții chirurgicale complexe, menite să îi salveze viața.