Mihaela Bilic: Mai bine sedentar decât supraponderal

Brasov24Știri2 weeks ago19 Views


Mihaela Bilic: Mai bine sedentar decât supraponderal

Medicul nutriționist susține că, potrivit celor mai recente studii, este mai important pentru sănătatea cardiacă să nu fim supraponderali decât să nu fim sedentari, deoarece mișcarea nu poate „repara” daunele provocate de surplusul de kilograme.

„Cine ne afectează mai grav sănătatea, obezitatea sau sedentarismul? Studiile recente ne arată că efectul negativ al kilogramelor în plus are un impact major pe sănătatea cardiacă și nu poate fi compensat de mișcare.

Până acum mergeam pe ideea că sportul făcut în mod regulat și o condiție fizică bună pot neutraliza riscurile de boală legate de obezitate. Societatea europeană de cardiologie atrage atenția că nu putem fi supraponderali și sănătoși în același timp!

Este vorba de prima analiză națională făcută în Spania pe mai mult de jumătate de milion de adulți cu vârstă medie de 42 ani. În funcție de nivelul de activitate fizică și greutatea corporală au fost repartizați în 3 grupuri: 42% aveau greutate normală, 41% erau supraponderali și 18% obezi.

Factorii de risc urmăriți au fost diabetul, colesterolul crescut și hipertensiune arterială, elemente în legătură directă cu sănătatea inimii. Studiul a arătat un risc cardiovascular crescut în cazul persoanelor supraponderale și obeze față de cei normoponderali, indiferent de activitatea fizică practicată”, a explicat Mihaela Bilic.

Potrivit acesteia, participanții care erau obezi și făceau mișcare aveau un risc dublu de colesterol crescut în sânge, un risc de 4 ori mai mare să fie diabetici și de 5 ori mai mare să fie hipertensivi, față de cei cu greutate normală, dar sedentari.

„Observațiile demontează mitul că un mod de viață activ poate anula efectele negative ale kilogramelor în plus și obezității. Prioritatea numărul unu trebuie să fie slăbitul, contează mai mult decât condiția fizică.

Nu există niciun dubiu, mișcarea are beneficii reale pentru sănătate, cu cât suntem mai activi, cu atât mai bine. Există chiar studii care arată că a fi sedentar are un impact negativ mai mare decât tabagismul, diabetul sau bolile cardiovasculare. Pentru sănătatea noastră este bine să fim atenți și la kilogramele în plus și la condiția fizică. Însă dacă ar fi să alegem răul cel mai mic, e mai bine să fii sedentar decât supraponderal!”, a concluzionat medicul nutriționist.

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Google Ads Whatsapp Channel





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...