Fiind cei mai apropiați de copii, părinții pot observa schimbările de comportament pentru a interveni la timp, în cazul în care copiii lor consumă droguri. Simptome precum iritabilitatea, izolarea, scăderea performanțelor școlare sau modificări ale somnului pot fi semnale de alarmă. Într-o lume în care o singură pastilă, posibil contaminată cu fentanil, poate fi fatală, cunoașterea argoului și a emojiurilor care arată consumul de droguri pot face diferența între viață și moarte.
Trei din 10 copii știu pe cineva care a consumat substanțe psihoactive/droguri, aproape unu din doi adolescenți a fumat/vapat în ultima săptămână, potrivit unei anchete Salvați Copiii România, realizată anul trecut. Îngrijorător este că cei care au răspuns indică pe cineva din grupul de apropiați (prieteni/colegi de școală), ceea ce arată incidența ridicată a consumului în mediul școlar sau în imediata apropiere a copiilor, arată aceeași sursă. Dintre cei care spun că au consumat personal, cei mai mulți admit că au făcut acest lucru de mai multe ori (peste jumătate dintre ei), iar substanța cea mai consumată este canabisul, urmată de ecstasy și LSD. Însă cifrele din statistici nu vor fi niciodată cele reale. Dimensiunea reală a consumului de droguri este imposibil de măsurat, însă efectele se văd cu ochiul liber.
Întrebați-vă copiii dacă prietenii lor știu de unde pot face rost de o doză de cocaină. Dacă au auzit să existe la școala lor cineva care furnizează droguri. Dacă știu ce înseamnă Calvin Klein când vine vorba de droguri. Sau Speedball, ori Candyflipping. Dacă știu semnificația emojiurilor pe care dealerii de droguri le folosesc în mesaje? Dacă înțeleg codurile. Veți fi surprinși cât de multe știu.
Copiii de astăzi vorbesc despre droguri într-un mod care adaugă o nouă întorsătură, folosind un limbaj pe care îl vorbesc fluent – emoji-urile. Aceste emoji-uri pot arăta ca simboluri obișnuite, inofensive, ceea ce înseamnă că părinții le pot trece cu vederea cu ușurință.
În serialul Adolescență coruptă (Adolecence) am întâlnit, ca părinți, o serie de astfel de simboluri a căror semnificație e total necunoscută nouă, însă familiară în comunicarea online a copiilor. Simboluri precum 🍁 (canabis), ❄️ (cocaină) sau 💊 (pastile) pot indica discuții legate de consumul de substanțe. Potrivit unei postări a Corinei Băcanu Călărașu, prezentatoarea matinalului „DesKiss Dimineața” de la Kiss FM, aceste emojiuri sunt frecvent utilizate în conversațiile online ale tinerilor. Pe lângă cariera în media, jurnalista este activă pe rețelele sociale, unde abordează subiecte de interes public, inclusiv cele legate de consumul de droguri în rândul tinerilor.
Detalii despre acest subiect, găsiți pe totuldespremame.ro.