Maratonul de Educație Antreprenorială, în pregătire la Brașov

Brasov24Știri2 weeks ago21 Views


La Brașov, în 7 martie 2025, în Aula Magna a Universității Transilvania din Brașov, Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) Sucursala Brașov va organiza „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” – ediția a III-a, semifinala județeană, competiție de planuri de afaceri, parte a programului național adresat liceenilor și organizat în parteneriat cu Ministerul Educației, Universitatea de Vest din Timișoara și Asociația Națională a Antreprenorilor.  
În fața unui juriu de elită, format din profesioniști care cunosc greutatea deciziilor economice și a unei audiențe entuziaste care crede în forța ideilor inovatoare, echipele înscrise își vor expune planurile de afaceri. 
Pentru a inspira și mai mult tinerii înscriși, CONAF Brașov a organizat joi, 20 februarie, o întâlnire de pregătire și mentorat la care au participat elevii, profesorii coordonatori și antreprenori.
De asemenea, în cadrul conferinței de presă ce a avut loc în prima parte a zilei, reprezentanții CONAF, Tatian Diaconu, vicepreședinte CONAF România, Daniela Kasper, președinta CONAF Brasov, Alexandra Grancea, vicepreședinta CONAF Brasov și Alina Breazu, vicepreședinta CONAF Brasov, împreună cu șeful Inspectoratului Școlar Județean Brașov, Ovidiu Tripșa, au vorbit despre beneficiile acestui proiect derulat în liceele din Brașov și despre rolul pe care îl are inspectoratul în acest program.
Din partea antreprenorilor parteneri, cu implicare în implementarea acestui proiect pe plan local, a fost Dorian Lungu, antreprenor local ce s-a alăturat programului încă de la prima ediție, fiind prezent la orele de educație antreprenorială desfășurate în licee.
Totodată, la conferința de presă au participat și elevii premiați la ediția națională 2024 a Maratonului de Educație Antreprenorială. Aceștia au vorbit jurnaliștilor prezenți despre experiența prezentării planului de afaceri în fața unui juriu la nivel național, despre impactul proiectului în rândurile lor, despre cum le-a schimbat viziunea despre viitor și, de asemenea, au afirmat că programul are un rol motivator de a-i determina pe tineri să nu mai plece din România, fiind un exemplu real și palpabil că se poate și în țara noastră.

Întâlnirea de pregătire și mentorat l-a adus în fața elevilor și pe Adrian Haideț, membru Bizz Club, consultant în afaceri, care a completat intervențiile antreprenorilor CONAF. Prin prisma experienței și expertizei profesionale, toți cei prezenți au oferit o perspectivă asupra dezvoltării economice locale, construind un eveniment cu ritm și claritate, transformând discursul antreprenorial într-un dialog asibil și concret pentru tinerii înscriși în Maraton.

„La acest fel de întâlniri tinerii pot să exprime întrebările pe care le au despre viață, ce pot să facă, cum să facă, ce-și doresc, care sunt planurile de viitor și, pe această cale, au o oportunitate unică de a discuta cu antreprenori cu experiență, iar noi putem să-i ajutăm prin experiența noastră, în primul rând pentru că îi inspirăm și apoi prin faptul că le construim încrederea în ei”, a declarat Daniela Kasper, președinta CONAF Brașov.

Importanța proiectului și faptul că elevii au nevoie de modele care să îi inspire au fost subliniate la conferință și de către inspectorul școlar general, Ovidiu Tripșa: „Noi trebuie să avem în vedere educația tinerilor în acest spirit antreprenorial. Mă bucur că există acest proiect la nivelul județului Brasov, constat o implicare serioasă și numeroasă a copiilor, școlilor, în acest proiect și mă bucur că sunt specialiști, pe unii dintre ei îi avem astăzi aici, care devin astfel modele pentru copii”.

Misiunea CONAF este de a le deschid drumul, de a-i ghida, de a le oferi un spațiu în care să își descopere pasiunile și să le transforme în viitor. Educația antreprenorială nu înseamnă doar business – înseamnă mentalitate, curaj, asumare și libertatea de a alege cine vrei să devii, mai transmit organizatorii.

Printre partenerii media se numără myTEX.ro – portalul ziarului Transilvania Expres.

Despre CONAF:
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai relevantă confederație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care susține și promovează antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă̆ ca urmare a necesitații de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 30 sucursale, 2 federații, 12 patronate, 38 asociații și peste 5.500 de companii, peste 220.000 de angajați.
CONAF organizează̆ evenimente importante pentru societatea românească̆, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale.
Printre proiectele CONAF, amintim „Pactul pentru Tineri”, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” „DigitalUP” „Pactul pentru Muncă” – în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” ,”Romanian Venture Forum” seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, ce au generat pe lângă̆ ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor.

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Google Ads Whatsapp Channel





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...