L-am simțit un om foarte, foarte blând. Parcă a fost fratele meu

Brasov24Știri3 hours ago6 Views


Publicitate

Doamna Zamfirița este o femeie din Brașov care, la vârsta de 48 de ani, a plecat în Italia pentru o viață mai bună. A trăit 20 de ani la Roma, unde a avut o experiență cu totul deosebită. Într-o zi, a deschis ușa apartamentului, și a avut parte de o adevărată surpriză. Acolo o aștepta chiar Papa Francisc. 

În timp ce se afla la Roma, femeia s-a trezit cu Papa Francisc la ușă. Emoționată și copleșită de moment, a primit din partea Suveranului Pontif un rozariu și 200 de euro pentru copilul Marianei, o vecină din bloc.

„Eu, din toate punctele de vedere, l-am simțit un om foarte, foarte blând, bun și îndrăgostit de aproapele lui. Parcă a fost fratele meu. Un om extraordinar. Ne vorbea cu blândețe și cu dragoste. N-am să uit toată viața. Prima dată când am văzut că a murit, am văzut pe Facebook, mi-au dat lacrimile, nu-mi venea să cred. Toți suntem muritori, dar parcă vestea asta te dărâmă când auzi. Îi doresc odihnă veșnică acolo unde e, în Împărăția Cerurilor.

Am fost binecuvântată de Papă, ne-a luat în brațe, ne-a îmbrățișat, ne-a pupat, fără cuvinte. Păcat că nu sunt acum la Roma, aș fi dat orice să ajung la mormântul lui”, a povestit femeia cu ochii în lacrimi, transmite antena3.ro.

La vestea morții sale, se roagă pentru sufletul său şi şi-ar fi dorit să fie acolo, la Roma, pentru a-i aduce un ultim omagiu.

Papa Francisc a murit în a doua zi de Paște, la vârsta de 88 de ani. Sâmbătă, după o ceremonie solemnă, la care au participat sute de mii de oameni și lideri de stat, a fost înmormânat în Bazilica Santa Maria Maggiore.

Mormântul papal va putea fi vizitat începând din dimineața zilei de duminică, 27 aprilie.

Papa Francisc obișnuia să se roage Fecioarei Maria în bazilica din apropierea stației Termini înainte și după ce făcea călătorii în străinătate, la un sanctuar dedicat Fecioarei Maria în calitatea sa de protectoare a Romei.





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...