Astăzi, de la ora 17.00, în Piața Unirii, Junii Tineri vă așteaptă la „Marțea cu plăcinte”. Este al treilea eveniment din Săptămâna Luminată, după învestirea șerjilor, din duminica de Paște, și mersul „la strochit”, din lunea Paștelui.
Diseară, junii vor veni cu plăcinte, coluțunași, ștrudel, griș cu lapte și le vor oferi oamenilor care vin să-i vadă, de fapt făcând o chetă pentru a folosi aceste sume de bani la paradă, la chefurile lor.
În trecut, însă, obiceiul era ușor diferit. Marțea era o zi extrem de interesantă și animată sus pe coasta Prundului, dar lumea nu mai urcă acolo și astfel tradiția a fost mutată în Piața Unirii. Ca regulă, Vătaful nu aducea nimic, aducea Armașul Mare, Armașul Mic, iar Vătaful lua cât putea de pe cele două tăvi cu o mână să-și facă tava lui, iar ceilalți îl „croiau” cu o nuia. După ce-și făcea el o tavă toți trei mergeau și ofereau spectatorilor aceste bunătăți.