De la începutul anului 2025 și până în prezent, jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov au susținut ateliere educativ-preventive în unitățile de învățământ din județul Brașov, în urma cărora au fost instruiți peste 1.000 de elevi din ciclul antepreșcolar, primar și gimnazial.
Abordând o tematică diversă, în funcție de particularitățile vârstei, colegii noștri le-au prezentat celor mici atât profesia de jandarm, echipamentul și tehnica specifică, cât și teme din sfera prevenirii infracțiunilor comise cu violență.
În cadrul atelierelor susținute cu elevii din ciclul primar și gimnazial, accentul a fost pus pe conștientizarea efectelor negative ale fenomenului de tip bullying și violenței școlare, pe modul de gestionare a conflictelor, precum și pe conștientizarea riscurilor asociate consumului și traficului de substanțe interzise.
Prin intermediul acestor activități ce au drept scop educarea și informarea elevilor despre importanța respectării legii și prevenirea comportamentelor antisociale, Gruparea de Jandarmi Mobilă Brașov contribuie la dezvoltarea unor comportamente responsabile în rândul tinerei generații.