Pentru că temperaturile tot continuă să crească, la Brașov, Inspectoratul Teritorial de Muncă plănuiește să facă periodic controale. Inspectorii vor să verifice dacă angajatorii le asigură lucrătorilor condițiile de muncă corespunzătoare.
Echipele Inspectoratului de Muncă al judeţului Braşov fac aceste verificări în teren, în condiţiile în care, potrivit prognozelor meteo sunt toate şansele ca în aceste zile temperaturile atmosferice să depăşească chiar şi pragul de 37 de grade Celsius, transmite observatornews.ro.
Sau, aşa cum spune legea, indicele temeperatură-umezeală să treacă de 80 de unităţi. În aceste condiţii potrivit legii, angajatorii sunt obligaţi să le asigure angajaţilor reducerea intensităţii şi a ritmului de lucru, spaţii ventilate, echipamente de protecţie împotriva radiaţiilor solare, posibilitatea alternării efortului dinamic cu efortul de natură statică în timpul programului de lucru, posibilitatea reprizelor de repaus în locuri umbrite, chiar duşuri în anumite condiţii şi foarte important, o cantitate de apă între 2 şi 4 litri pe schimb, pe persoană, în aceste zile extrem de toride.
Atenţie, tot potrivit legii, şi lucrul acesta îl vor verifica tot inspectorii de muncă din judeţul Braşov, dacă angajatorii nu pot asigura aceste condiţii şi condiţiile atmosferice, temperatură de peste 37 de grade sau indice temeperatură-umezeală de peste 80 de unităţi se menţin pentru cel puţin 2 zile consecutive, angajatorii au în total 2 variante. Fie reduc durata zile de lucru, fie eşalonează programul de lucru până la ora 11, şi apoi de la ora 17.